Victor Ponta nu-l slabește deloc pe Liviu Dragnea - Il amenința cu noi poze: 'Nu le dam pe toate, le dam pe rand'

Postat la: 16.09.2018 15:15

Victor Ponta îl ameninţă pe Liviu Dragnea cu noi poze care să demonstreze că acesta nu s-a luptat cu "statul paralel". Fostul premier susţine că liderul PSD foloseşte sintagma pentru a defini toate instituţiile pe care nu le controlează. Mai mult, Victor Ponta crede că Liviu Dragnea a fost interesat doar de rezolvarea propriului dosar.

„Nu le dăm pe toate, le dăm pe rând. El întotdeauna a vorbit de dosarul lui. Vorbiţi şi voi să se rezolve, de ce eu? Şi acum toată asta e o păcăleală, domnul Dragnea dacă nu era el condamnat, că are puterea de un an jumătate, dacă nu era el condamnat nu se apuca să se lupte cu justiţia. Plus că orice instituţie pe care nu o controlează el este din statul paralel. Curtea Constituţională când dădea decizii care nu îi plăceau erau din statul paralel, s-au schimbat acolo e bun. Curtea de Conturi, îmi aduc aminte, înfiera alături de mine Curtea de Conturi ce rea e asta că controla la CJ Teleorman, acum Curtea de Conturi e bună. Şi SRI şi DNA o să aflaţi că sunt buni, dacă pune el şefii. Nu se poate, nu sunt ca şi casele din Brazilia să punem toate instituţiile statului pe numele lui Dragnea. Acum PSD e confiscat de un grup infracţional care foloseşte resursele în interes personal. Domnul Dragnea din funcţie pleacă la închisoare. Eu vreau să se termine cu prostia asta că Dragnea se luptă cu statul paralel.”, a declarat Victor Ponta, care se află la Gorj, potrivit Digi24.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu