Ursache spera ca proiectul de lege privind implementarea MiFID II sa fie parcurs in sesiunea parlamentara din toamna

Postat la: 19.06.2017 17:55

Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache, a declarat luni că se așteaptă ca proiectul de lege privind implementarea directivei europene MiFID II care vizează piețele de instrumente financiare să fie parcurs în sesiunea parlamentară din toamnă, "indiferent care va fi problematica politică".

1671a5aa-16aa-4cb6-be26-82e8c2a59e94

"Eu nutresc speranța că indiferent care va fi problematica politică vom reuși în Parlament, în sesiunea din toamnă, să parcurgem acest act normativ important astfel încât intrarea în vigoare a prezentului proiect de lege să se facă în sesiunea parlamentară din toamnă", a spus Mircea Ursache, la conferința "MiFID II — o abordare pragmatică pentru viitor".

Potrivit acestuia, în vederea transpunerii în România a prevederilor MiFID II, ASF a elaborat Proiectul de lege privind piețele de instrumente financiare. Proiectul a fost supus procesului de avizare interministerială și consultării publice, de către Ministerul Finanțelor Publice. În prezent ASF analizează propunerile și observațiile primite, proiectul parcurgând astfel toate etapele necesare adoptării.

"Vă aduc aminte că MiFID I a intrat în vigoare în noiembrie 2007 și la vremea repectivă a însemnat pentru piața românească o aliniere la legislație europeană în domeniul prestărilor serviciilor de investiții financiare. Imediat, toate prevederile din MiFID I au arătat că la un moment dat că mediul acesta se schimbă mult mai repede, iar MiFID I nu a putut să țină deloc pasul cu dezvoltarea tranzacționării generale, cu tehnologia avansată, cu creșterea inovației produselor financiare. Și a fost nevoie atunci, la nivel european, statele membre, să încerce și pe fondul parcurgerii crizei financiare, să modifice acele articole prevăzute în MiFID I care nu mai corespundeau realității", a mai spus Mircea Ursache.

Directiva MiFID II se referă la piețele de valori mobiliare, la intermediarii de investiții și la locurile de tranzacționare și ar trebui în vigoare de la începutul anului viitor.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu