UPDATE: Candidatii USR-PLUS au ajuns la Constanta. Dacian Ciolos si Dan Barna, in conferinta de presa

Postat la: 17.03.2019 11:24

Candidații Alianței 2020 USR PLUS se află într-un turneu prin țară și diaspora în perioada campaniei de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare și au ajuns duminică, 17 martie, la Constanța.

Co-președinții Alianței, Dacian Cioloș și Dan Barna, au venit la Constanța, alături de candidații de pe lista comună: Dragoș Pîslaru, Ramona Strugariu, Vlad Gheorghe, Alin Mituța, Naomi Reniuț, Liviu Iolu, Radu Mihaiu, Anca Majaru, Camelia Crișan, Daniela Șerban, Silviu Gurlui, Cătălina Sofron, Teodora Stoian, Gabriela Mirescu, Bogdan Deleanu, Ștefan Pălărie.

UPDATE
Dan Barna, preşedintele USR, a spus că sunt în ultima săptămână de strângere de semnături, în cadrul turneului naţional. Urmează să meargă în diaspora. "Campania este una de mobilizare, în Constituţia României trebuie să ajungă conceptul fără penali, este oportun un referendulm pe justiţie. Lista de candidaţi USR-Plus este de departe cea mai competentă listă pe care a avut-o România la alegerile europarlamentare. Astăzi vom fi în stradă alături de constănţeni, vom continua strângerea de semnături, iar după amiază ne vom întâlni cu locuitorii din Constanţa la o dezbatere", a spus Dan Barna.

Dacian Cioloş a vorbit de cât de mult înseamnă alegerile europarlamentare pentru el şi colegii lui."Înseamnă un semnal pentru România că îşi doreşte să îmbrăţişeze valorile europene. Oportunitatea să dea un semnal clar că totul începe de la onestitate şi profesionalism. Că abia de aici încolo putem construi prosperitatea României. Românii au ocazia pe 26 să dea acest semnal mai clar", a spus Cioloş.

El a mai spus că patriotismul nu se poate construi decât în UE, nu în afara ei. "Prezenţa la vot este esenţială. Alegerile europarlamentare vor fi soclu pentru normalitate. Constanţa trebuie să devină poarta României spre Europa. E nevoie şi la Constanţa de oameni care să se dedice comunităţii. Aşteptăm sprijinul constănţenilor. Noi vom fi alături de obiectivele acestui judeţ în Parlamentul European şi îl vom reprezenta. Proiectul meu este România!", a mai spus Cioloş.

Ce înseamnă această campanie
Programul evenimentului de la Constanța cuprinde:
· la ora 11:00 - Conferință de presă susținută de președinții celor două partide: Dacian Cioloș (PLUS) și Dan Barna (USR) și candidații de pe lista comună, la Hotel Ibis, Sala Traian (str. Mircea cel Bătrân nr. 39B – 41).
· între 12:00 - 13:30 - strângere de semnături pe traseul Lupoaică, piața Ovidiu, Port Tomis, Cazino,
· între 15:30 – 17:30 – întâlnire de tip townhall cu cetățenii, la Hotel Ibis, Sala Prestige (str. Mircea cel Bătrân nr. 39B – 41).

Turneul Alianței 2020 USR PLUS a început vineri, 1 martie, la Iași și a continuat la Brașov și Timișoara. Candidații au strâns semnături pe stradă și s-au întâlnit cu sute de simpatizanți, care le-au adresat întrebări și le-au spus așteptările lor de la viitori europarlamentari ai României.
Turneul continuă vineri, cu un eveniment dedicat diasporei care va avea loc la Bruxelles pe 19 martie, iar pe 23 martie vor fi la Cluj-Napoca.


 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu