Un fost consilier PSD, ARESTAT preventiv: Acuzatii extrem de grave ale procurorilor

Postat la: 13.08.2017 18:55

Un fost consilier al celor din Partidul Social Democrat a fost arestat preventiv. Acuzaţiile procurorilor la adresa acestuia sunt extrem de grave. Cristian Brotoiu, fostul consilier local PSD din Breaza arestat preventiv pentru relații sexuale cu un minor, era cunoscut în comunitate pentru deviațiile sexuale, se arată în referatul de arestare întocmit de procurorilor.

Vezi şi: Document INCENDIAR din dosarul lui Ilie Dragne: Ce l-au întrebat procurorii / FOTO

Din declarațiile martorilor, se pare că acesta avea un grup de copii și adolescenți de care se folosea. Potrivit referatului de arestare, Brotoiu își ademenea victimele într-o clădire abandonată din halta Nistorești, situată la marginea DN1.

”Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului are în vedere că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea asupra persoanei vătămate minore profitând de vârsta şi vulnerabilitatea acesteia, în prezenţa unui alt minor, în sensul că a conceput un plan prin care a atras persoana vătămată într-un loc retras, respectiv clădirea dezafectată a haltei Nistoreşi, judeţul Prahova”, se arată în referatul de arestare preventivă, citat de adevărul.ro.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri din dosarul apropiatului lui Liviu Dragnea: Ce spune avocatul

Judecătorii au decis că fostul consilier local trebuie arestat preventiv tocmai pentru a nu avea posibilitatea de a recidiva. După arestare, acesta a fost exclus din PSD. Brotoiu îşi ademenea victimele în fosta haltă de la Nistoreşti, cu bani, iar o partidă de sex oral era răsplătită cu 50 de lei. În urma excluderii din partid, Brotoiu şi-a pierdut şi funcţia de consilier local al oraşului Breaza.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu