Un barbat de 64 de ani care a lovit doi pietoni in Ialomița și a fugit, a fost prins de polițiști in Ilfov

Postat la: 17.10.2020 13:32

Un bărbat de 64 de ani a accidentat cu maşina doi pietoni, în orașul Fierbinți-Târg din județul Ialomița. Șoferul a părăsit locul accidentului și a fost găsit de către oamenii legii în Ilfov, potrivit Mediafax.

Accidentul a avut loc sâmbătă în orașul Fierbinți-Târg, conform Poliției Ialomița.

Din verificări a reieșit că doi pietoni, un bărbat și o femeie de 31 și 32 de ani din orașul Fierbinți - Târg, care mergeau pe drum, au fost loviți de un autoturism al cărui șofer a părăsit locul faptei.

Vezi și: Românii şi-au schimbat priorităţile în pandemie - Înmatriculările auto s-au prăbuşit faţă de anul trecut

Răniții au fost preluați de ambulanțe și transportați la un spital din București.

Șoferul, un bărbat de 64 de ani, a fost găsit de polițiști în județul Ilfov.

Acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.

Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu