Un agent de poliție a fost trimis in judecata pentru luare de mita

Postat la: 12.02.2019 07:15

Un agent de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, scrie Agerpres.


Agentul Costel Cristian Chiper de la Postul de Poliţie Ghergheşti, aflat sub control judiciar, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată, după ce, în luna noiembrie a anului trecut, a pretins de la o persoană suma de 200 lei, pentru a nu aplica unei rude de-a acesteia, care administrează o societate comercială, o sancţiune contravenţională. 

"La data 25 noiembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian, în calitatea menţionată mai sus, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la o persoană, rudă a unui administrator de firmă, suma de 200 lei (100 de lei pentru sine şi 100 de lei pentru colegul său, Dursan Ionuţ Marian), pentru a aplica acesteia, în legătură cu activitatea societăţii, doar sancţiunea "avertismentului". În acelaşi context, la data de 28 noiembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian a primit, prin intermediul colegului său, suma de 100 lei (conform înţelegerii), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", precizează, în comunicatul citat, DNA.

Citește și: Mugur Isărescu îl face de râs pe Darius Vâlcov: 'El nici măcar n-a citit titlul și comentează'

Ulterior, în luna decembrie a anului trecut, Costel Cristian Chiper, cunoscând actele dosarului de urmărire penală, l-a abordat pe colegul său Ionuţ Marian Dursan şi a încercat să-l determine pe acesta să dea declaraţii prin care să îşi asume în întregime atât pretinderea, cât şi primirea sumei de bani cu titlu de mită. 

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Ionuţ Marian Dursan, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, secţia de poliţie rurală Iana, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 

"În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii", se mai arată în comunicat. 

Dosarul în care Costel Cristian Chiper este judecat pentru fapte de corupţie a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu