Tudose: Avem in buget prevazut un buget pentru calamitați, vom ajuta comunitațile lovite de furtuna

Postat la: 17.09.2017 19:55

Primul ministru Mihai Tudose a transmis condoleanțe familiilor celor decedați în urma furtunii care a lovit județele din Vestul țării, el subliniind că MAI a activat o celulă de criză la nivelul prefecturii Timiș, iar Guvernul va acorda ajutoare financiare pentru comunitățile afectate de furtună.

78d7e356-c265-46b0-ba99-be04a9b46460

Premierul a precizat, într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3, că a făcut o evaluare personală "acolo unde au fost dezastrele mai mari, în școli, acoperișuri, o biserică, mai multe case, zeci de copaci căzuți peste infrastructură, peste conducte de gaze, peste linii de înaltă și joasă tensiune".

"Dar asta este mai puțin important, important este cea ce se întâmplă acum la spitalul județean. Am vorbit cu domnul ministru Bodog și cu domnul director al spitalului dr. Craina Marius, care mi-a dat măcar o veste bună, că, în afară de cele cinci cazuri de deces, sunt și doi copii" grav răniți care au fost stabilizați de medici, a precizat premierul. El a adăugat că unul dintre copiii grav răniți "a fost deja operat și acum în momentul ăsta a intrat la un computer tomograf post-operator de verificare", iar "al doilea copil tocmai se pregătește să intre în operație, cu un diagnostic optimist".

Primul ministru a declarat că toată zona medicală este concentrată pe cei grav răniți și pe cei răniți.

"Toată lumea este concentrată pe zona umană, de răniți, și, pe de altă parte, doamna prefect coordonează echipe mixte, și de la jandarmi, armată și UPU", a afirmat premierul.

Mihai Tudose a spus că la nivelul Guvernului este prevăzut un buget pentru calamități și comunitățile lovite de furtună vor fi ajutate. "E foarte posibil ca pagubele să fie uriașe. Este o primă evaluare. Noi avem în buget prevăzut un buget pentru calamități, vom ajuta comunitățile. Înțeleg că și la Buziaș a fost la fel de grav, și acolo au fost doi decedați", a spus premierul.

Informat că există, în urma furtunii, și mai mulți turiști blocați într-un punct turistic, premierul a spus că se vor face eforturi și pentru recuperarea lor. "Toată lumea este în alertă și o să verificăm peste tot să nu mai existe cazuri de altă natură și în alte locații, cum spuneți dumneavoastră că acum există, într-un punct turistic, turiști blocați. Bine că sunt în viață. De aici încolo vor fi eforturile de recuperare a lor", a răspuns șeful Guvernului.

Mihai Tudose a mai declarat și că se gândește să propună operatorilor de telefonie un sistem automat prin care să fie anunțați toți cei care se află în raza de acoperire că în zona în care se află urmează a se produce fenomene meteo periculoase.

"Sunt țări unde funcționează și poate ar trebui implementat și la noi, sunt țări unde funcționează un fel de alertă telefonică. Dacă e o furtună pe o zonă, operatorii de telefonie să fie obligație sau automat să emită la toți cei care se află în raza de acoperire pe acea zonă o avertizare: vine uraganul sau vine vijelia. O să încercăm să vedem tehnic cum se poate și operatorii cât de disponibili pentru așa ceva. Altfel nu se poate. Nicăieri în lume nu ai ce să faci, decât cu o avertizare. Dacă știi mai demult, poți să iei niște măsuri. Aici a fost o avertizare nowcasting, ceva de genul în cinci minute vine. Au fost bunici cu copii în parc, nu aveau la îndemână nici radio, nici televizor", a mai afirmat premierul Tudose.

AGERPRES / (AS — autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frățilă, editor online: Daniela Juncu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu