Trupul lui Mircea Ionescu Quintus, depus la o biserica din Ploiesti. Cine a venit sa-și ia ADIO de la președintele de onoare al PNL

Postat la: 17.09.2017 13:15

Trupul neînsufleţit al preşedintelui de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus, decedat la vârsta de 100 de ani, a fost depus, duminică la prânz, la Biserica "Buna Vestire" din Ploieşti, informează agerpres.ro


Câteva zeci de persoane au aşteptat în curtea bisericii momentul depunerii sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului senior liberal, coşciugul fiind purtat pe braţe de jandarmi de la poartă până în biserică unde se afla de câteva zeci de minute soţia defunctului. 

Printre persoanele publice care au ajuns la Ploieşti se află fostul patron al echipei Rapid, George Copos, dar şi Valeriu Stoica, fost lider al PNL şi ministru al Justiţiei, ambii depunând câte o coroană de flori în memoria lui Quintus.

Omul 2 din PSD, dosar penal pentru lovire. L-a bătut pe deputatul PNL, Marin Anton / UPDATE


La intrarea în biserică a fost deschisă şi o carte de condoleanţe, în care cei care vor veni să-i aducă un omagiu seniorului liberal vor putea scrie câteva gânduri. 

La faţa locului se află jandarmi, poliţişti şi autorităţi locale care acţionează pentru asigurarea ordinii în zonă. 

Conform unei informări a IJJ Prahova, în aceste zile jandarmii vor acţiona pentru buna desfăşurarea a activităţilor organizate pentru funeraliile lui Mircea Ionescu Quintus, aceştia acţionând pentru asigurarea ordinii pe traseele de afluire şi defluiere a participanţilor, dar şi la Cimitirul Viişoara unde va fi înhumat seniorul liberal.

Se rupe Spania? Sute de primari catalani sfidează justiția: 'Noi vom vota', 'Independență'


Totodată, efective ale bazei de administrare a Jandarmeriei Române vor asigura ceremonialul de înhumare, care va avea loc luni după amiază, la ceremonie urmând să participe şi o fanfară militară, având în vedere faptul că defunctul era general în rezervă, informează IJJ Prahova. 

Mircea Ionescu Quintus a decedat vineri după amiază la domiciliul său, la vârsta de 100 de ani, după ce în ultimele două săptămâni acesta s-a simţit foarte rău.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu