Trump amenința Venezuela cu "masuri economice dure"

Postat la: 18.07.2017 07:24

Președintele american Donald Trump a amenințat luni Venezuela că va adopta "măsuri economice dure" în cazul în care regimul de la Caracas își va pune în aplicare planul de modificare a Constituției, calificând-ul pe omologul său Nicolas Maduro drept "un lider rău care visează să devină dictator", potrivit AFP.

64f62db5-874d-4643-bd06-4599f85457d1

"Statele Unite nu vor rămâne imobile în timp ce Venezuela se prăbușește. Dacă regimul Maduro își impune Adunarea Constituantă la 30 iulie, SUA vor adopta măsuri economice dure și rapide", a precizat Donald Trump într-un comunicat, fără a detalia despre ce măsuri ar putea fi vorba.

Casa Albă a salutat anterior consultarea simbolică organizată de opoziția venezueleană duminică împotriva acestui proiect, scrutin la care au participat 7,2 milioane din cele 19 milioane de persoane cu drept de vot.

"Ieri (duminică — n.r.), poporul venezuelean a demonstrat clar că apără democrația, libertatea și statul de drept. Cu toate acestea, acțiunile sale puternice și curajoase continuă să fie ignorate de un lider rău care visează să devină dictator", a adăugat Donald Trump.

"Statele Unite fac din nou apel la organizarea de alegeri libere și corecte și sunt alături de poporul venezuelean în încercarea de a-și readuce țara pe calea unei democrații depline și prospere", a mai precizat președintele american.

Aproape în același timp, diplomația americană a transmis că "încurajează guvernele de pe continentul american și din întreaga lume să îi ceară președintelui Maduro să suspende acest proces care nu încearcă decât să submineze democrația în Venezuela", se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat, trimis la scurt timp după cel al liderului de la Casa Albă.

"Milioane de voci de venezueleni nu pot fi ignorate. Statele Unite fac apel la guvernul din Venezuela să renunțe la planul de a institui o Adunare națională Constituantă", a mai subliniat Departamentul de Stat.

Întărită de participarea masivă la scrutinul simbolic de duminică, opoziția venezueleană a lansat luni o ''ofensivă finală'' în încercarea de a oprit proiectul președintelui socialist de modificare a Constituției, făcând apel la o grevă generală de 24 de ore pentru joi.

Conform opoziției, peste șapte milioane de venezueleni au participat la consultare, care a fost organizată fără aprobarea autorităților și care nu are caracter obligatoriu din punct de vedere legal, și 98,3% dintre cei prezenți la vot au respins duminică proiectul prezidențial de convocare a unei Adunări Constituante.

Adunarea Constituantă, ai cărui 545 de membri ar urma să fie aleși la 30 iulie, vizează oficial să aducă pace și stabilitate economică țării. Însă opoziția consideră că va servi la ocolirea Adunării Naționale, unde ea deține majoritatea din 2016, după 17 ani de dominație chavistă.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș, editor online: Gabriela Badea)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu