Trei tineri suspecti de furturi din locuinte retinuti la Constanta. Cum actionau acestia

Postat la: 14.03.2018 11:09

Trei tineri, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt din locuințe, identificați și reținuți de polițiștii constănțeni. 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 13 martie a.c., cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au fost prezentați Judecătoriei Constanța care a dispus pe numele acestora mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Persoanele în cauză au fost introduse în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
 
Urmare a arestării preventive, din data de 23 februarie a.c., a trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, în sarcina cărora polițiștii au reținut comiterea a 10 furturi din locuințe, fapte săvârșite în perioada decembrie 2017-februarie 2018, la data de 12 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Constanța, fapt ce a condus la extinderea cercetărilor față de alți trei tineri, dintre care doi încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă, respectiv Centrul de Detenție Tichilești, județul Brăila.
 
Astfel, cu ocazia cercetărilor, polițiștii constănțeni au stabilit faptul că, persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au participat la o parte dintre infracțiunile reținute la data de 23 februarie a.c., totodată polițiștii reținând în sarcina acestora, alte 5 furturi din locuințe și o tâlhărie în locuință, fapte comise pe raza municipiului Constanța, în perioada septembrie 2014-februarie 2018.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu