Tranzactie de 6 milioane de euro: Se vinde fostul Galeria Mall, la pachet cu alte terenuri din zona. Cine vinde, cine cumpara, ce se va construi acolo

Postat la: 11.10.2019 22:36

Aproximativ şase milioane de euro. Aceasta este suma menţionată în discuţiile purtate pentru tranzacţionarea terenului pe care s-a ridicat fostul Galeria Mall. În schimbul acestei sume, Galeria Mall vine la pachet şi cu alte terenuri din zonă, urmând să găzduiască un depozit logistic. Informaţiile privind suma şi destinaţia construcţiei ce s-ar putea ridica pe noul amplasament ne-au fost furnizate de Alexandru Gică, preşedintele SC Bere Băuturi SA.
 
Firma Bere Băuturi SA se află în curs de tranzacţionare a mai multor terenuri pe care le deţine în Constanţa, pe bulevardul I.C. Brătianu. Printre acestea se află şi suprafaţa identificată cu numărul cadastral 200489-C1, reprezentând, potrivit Monitorului Oficial în care a fost publicat anunţul, construcţia „centru comercial tip Mall“, în fapt fostul Galeria Mall. Cumpărătorul este, conform aceleiaşi surse, firma bucureşteană Element Development SRL, care se ocupă de „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 

Pachetul tranzacţional

 
Alexandru Gică, preşedintele SC Bere Băuturi SA, ne-a declarat că valoarea totală pentru care vor fi vândute terenurile se ridică la circa şase milioane de euro şi că tranzacţia va fi finalizată, cel mai probabil, la sfârşitul acestui an.
 
În Monitorul Oficial al României se arată că încă din luna mai a acestui an, adunarea generală a acţionarilor SC Bere Băuturi SA, prin împuternicit Alexandru Gică, a decis să aprobe vânzarea către Element Development SRL a şapte terenuri situate în Constanţa, pe bulevardul I.C. Brătianu, suprafeţe aflate în proprietatea societăţii.
 
Potrivit actului citat, este vorba despre un teren intravilan din categoria „curţi-construcţii“ în suprafaţă de 1.342 mp, situat la numărul 135A şi identificat cu numărul cadastral 202019, un imobil situat la nr. 131A şi compus din teren de 11.271 mp din acte (11.313 mp din măsurătorilor cadastrale), identificat cu număr cadastral 200489 şi construcţia centru comercial tip mall edificată pe acesta, în suprafaţă de 11.313 mp, identificată cu număr cadastral 200489-C1, respectiv un alt teren intravilan „curţi-construcţii“ de 4.000 mp de pe I.C. Brătianu nr. 131, ce urmează a fi dezmembrat dintr-un teren de 8.663 mp cu număr cadastral 200612.
 
Totodată, pachetul tranzacţionat mai include un alt teren intravilan „curţi-construcţii“ de 1.456 mp situat la aceeaşi adresă şi având numărul cadastral 200512, dar şi un teren intravilan „curţi construcţii“ de 1.410 mp, situat de asemenea la aceeaşi adresă şi identificat cu numărul cadastral 247423. Nu în ultimul rând, Bere Băuturi SA mai pune la bătaie „o cotă de 50% din suprafaţa de 127,95 mp deţinută în cotă indiviză din terenul intravilan în suprafaţă totală de 228 mp - conform actelor de proprietate (respectiv în suprafaţă de 207 mp - conform măsurătorilor cadastrale)“, situat la aceeaşi adresă (I.C. Brătianu nr. 131) şi identificat cu numărul cadastral 207844, precum şi „o cotă de 50% din suprafaţa de 1.428,80 mp, deţinută în cotă indiviză din terenul intravilan în suprafaţă totală de 2.546 mp - conform actelor de proprietate (respectiv în suprafaţă de 2.435 mp - conform măsurăturilor cadastrale)“ şi având numărul cadastral 207845.
 

Cine sunt vânzătorii şi ce ne-au declarat

 
Contactat telefonic, Alexandru Gică, preşedintele SC Bere Băuturi SA, ne-a confirmat faptul că tranzacţia se află încă în derulare. „Suma totală se ridică la circa şase milioane de euro, iar tranzacţia se va finaliza spre sfârşitul anului. Din datele noastre, se va construi un depozit logistic pe terenurile achiziţionate de la noi“, a precizat reprezentantul societăţii.
 
După cum afirmam anterior, construcţia de pe terenul cu numărul cadastral 200489-C1 reprezintă, de fapt, fostul Galeria Mall - centrul comercial cu cea mai scurtă existenţă din Constanţa, fiind deschis în vara anului 2001 şi închis în anul următor.
 

Despre firma Bere Băuturi SA

 
În ce priveşte firma bucureşteană Bere Băuturi SA, datele de la Registrul Comerţului arată că a fost înfiinţată în 1991 şi are un capital mixt. Acţionarul principal al societăţii este firma cipriotă Euro Enterprise Investments E.E.I. Limited, ce deţine 88,15% din acţiuni. De asemenea, 4,97% din acţiuni sunt cotate pe o listă de acţionari persoane juridice, lista având un singur acţionar, iar restul de 6,87% revine unei alte liste de acţionari, ce conţine un singur acţionar. Persoana juridică împuternicită să se ocupe de societate este Andy Hotels & Conferince SRL, DIN Bucureşti, prin reprezentant Mariana Klencsar, iar activitatea principală a firmei este „comerţul cu ridicata al băuturilor“.
 
În anul 2016, numărul mediu al angajaţilor a fost 352, profitul brut al firmei a fost 5.327.461 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 185.019.182 de lei. În 2017, numărul mediu de salariaţi era 442, profitul brut 6.278.763 de lei, iar cifra de afaceri netă 192.522.896 de lei. În 2018, numărul angajaţilor a fost de 440, profitul brut 8.184.212 lei, iar cifra de afaceri netă 205.424.962 de lei.
 

Date despre cumpărători

 
Menţionăm faptul că am încercat să luăm legătura şi cu reprezentanţii cumpărătorului din tranzacţia de şase milioane de euro, respectiv Element Development SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Iniţial, ne-a răspuns un reprezentant al societăţii, care ne-a declarat că nu se ocupă cu tranzacţia respectivă şi că nu ne poate oferi detalii, fiind plecat în team building, însă ne-a precizat că va lua legătura cu un coleg pentru a-i transmite să ne contacteze legat de acest subiect. Până la închiderea ediţiei, însă, acest lucru nu a fost posibil.
 
În ce priveşte societatea Element Development, este de precizat că aceasta se ocupă cu dezvoltarea proiectelor de retail, activitatea principală fiind reprezentată de „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“. 70% din acţiunile firmei sunt deţinute de Element Investments SRL, în timp ce restul de 30% îi revin omului de afaceri Gabriel Ionuţ Dumitrescu, ce deţine şi funcţia de administrator.
 
În anul 2016, numărul angajaţilor a fost 0, profitul brut a fost 795.941 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.008.983 de lei. În 2017, numărul angajaţilor a fost 0, profitul brut 3.687.232 de lei, iar cifra de afaceri netă 305.922 de lei. În 2018, numărul salariaţilor a rămas 0, pierderea brută a fost 664.835 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 20.466 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Bere Băuturi Bucureşti SA se extinde la Constanţa. Va amenaja mallul de pe bulevardul I.C. Brătianu

Primul mall din Constanţa, scos la mezat pentru cinci milioane de euro (galerie foto)
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu