Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_aci53t8bij6bevaj6lhhrdl1j3, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Transilvania, inclusa de National Geographic in topul destinatiilor de vacanta pentru familii, in 2021

Transilvania, inclusa de National Geographic in topul destinatiilor de vacanta pentru familii, in 2021

Postat la: 21.11.2020 11:32

Pentru familiile din ce în ce mai legate de tehnologie, un sejur la o fermă ar fi o șansă de deconectare, de a petrece timp făcând plimbări cu o căruța trasă de cai, drumeții în Munții Carpați și ajutând la treburi în gospodărie, spun cei de la National Geographic despre beneficiile unei vacanţe în Transilvania, zonă inclusă în topul destinaţiilor pentru anul 2021, potrivit Basilica.ro

Lista lansată marţi cuprinde cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură şi cultură.

Alături de Transilvania, în categoria destinată familiilor se mai regăsesc: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) şi regiunea indigenă din British Columbia (Canada).

Cei de la National Geografic reamintesc că „farmecele bucolice ale Transilvaniei l-au captivat de mult pe Prințul de Wales, a cărui fundație finanțează proiecte locale de conservare a patrimoniului arhitectural”.

Citește și: Economistul-șef BNR propune tăierea salariilor bugetarilor cu 20%: Înghețarea nu ar fi suficientă în 2021

Moştenitorul Casei Regale Britanice este un adevărat ambasador turistic al României. Prinţul Charles a vizitat Transilvania pentru prima dată în 1998 şi de atunci a cumpărat mai multe proprietăţi în ţara noastră.

În cel mai nou material realizat de Wild Carpathia, Prinţul Charles promovează mănăstirile printre locurile de vizitat din ţara noastră.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei”, a spus el.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu