Tirana da in clocot: Confruntari intre manifestanții care cer demisia premierului și polițiștii care au ripostat cu gaze lacrimogene (video)

Postat la: 16.03.2019 22:48

Poliţia albaneză a intervenit sâmbătă cu gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor care încercau să pătrundă în clădirea parlamentului de la Tirana, a relatat Klan TV, potrivit agenţiei dpa, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Norica Nicolai atac la adresa lui Rareș Bogdan! ‘Talentul de slugoi nu înlocuiește caracterul’

O mulţime numeroasă s-a strâns la Tirana pentru un nou protest organizat de opoziţie pentru a cere demisia premierului socialist Edi Rama şi alegeri corecte.
Protestul a devenit violent când un grup de demonstranţi a rupt gardul metalic din faţa parlamentului şi a aruncat cu pietre în cordonul de poliţie.
Scenariul a fost similar cu cele întâmplate la protestul de acum o lună, când manifestanţii au atacat mai multe clădiri guvernamentale şi poliţia a răspuns cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Citește și: A ieșit la iveală! Cine o susține pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi

Opoziţia, condusă de liderul Partidului Democratic (conservator), Lulzim Basha, îl acuză pe Rama de corupţie, fraude electorale şi legături cu crima organizată.
Toţi parlamentarii opoziţiei au demisionat luna trecută în semne de protest, dar socialiştii lui Rama dispuneau de o majoritate confortabilă şi au continuat să guverneze.

Citește și: Anunț de ultimă oră din partea DNA! S-a descoperit trafic de influență de milioane de euro

Vineri, ambasada SUA şi delegaţia Uniunii Europene la Tirana au sprijinit dreptul la proteste, dar au atras atenţia că violenţa sub orice formă este ilegală şi nu poate fi tolerată.
Albania, unde în iunie vor avea loc alegeri locale, 'are nevoie de un dialog transpartinic cu privire la cele mai urgente reforme, inclusiv reforma cadrului legislativ electoral', a subliniat delegaţia UE.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu