Știati ca...?: 115 ani de la nasterea medicul Ștefan Odobleja

Postat la: 13.10.2017 00:10

Ștefan Odobleja s-a născut pe 13 octombrie 1902, la Valea Izvorului, județuș Mehedinți. A fost un autor, filozof, medic militar și scriitor român, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care el însuși a denumit-o „psihologia consonantistă”. Datorită contribuțiilor sale remarcabile, îndelung ignorate și nerecunoscute, Ștefan Odobleja a fost ales membru post-mortem al Academiei Române (în 1990).

În onoarea sa a fost înființată „Academia de Cibernetică din Elveția”, un forum finanțat de Iosif Constantin Drăgan.

Potrivit wikipedia.ro, de Ștefan Odobleja amintesc, prin numele ce îl poartă, două licee (unul în Turnu-Severin, celălalt în București), o stradă (cea pe care a locuit savantul) și Spitalul Militar de Urgență din Craiova. Dar și satul în care s-a născut, în 1902, numit până în 1968 Valea Izvorului, devenind prin lege adoptată de Parlament în 2004 "Ștefan Odobleja".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu