Tariceanu: Am mari dubii ca statul paralel a fost demantelat; demersul trebuie dus pana la capat

Postat la: 12.07.2018 23:25

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi seara că are "marii dubii" că statul paralel ar fi fost demolat după schimbarea din funcţie a fostului director adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, şi a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, apreciind că demersurile pentru "demantelarea" acestuia trebuie continuate. "Al doilea pilon al statului paralel a căzut, s-a rupt, a fost îndepărtat. (...) Am stat şi m-am gândit: dar problema de fond, statul paralel, acest deep state, a fost în acest fel demantelat, plecând Coldea şi, acum, Kovesi? Vă spun că am mari dubii în această privinţă şi am să şi explic de ce. Eu cred că în decursul acestor 10-12 ani de când 'proiectul ăsta', cu ghilimelele de rigoare, a fost construit, s-au creat o serie de legături între oamenii din servicii şi oamenii din justiţie. S-au creat probabil, am dreptul să mă gândesc, o serie de complicităţi. Poate sunt lucruri pe care nici unii, nici alţii n-ar vrea să le vadă ieşite la suprafaţă, pentru că au motive să se teamă, pentru că lucrurile nu sunt legale; acele protocoale care au cimentat această colaborare sunt pe lângă lege", a spus Tăriceanu la Antena 3. El a apreciat că procedura trebuie continuată pentru ca instituţiile statului să intre în ceea ce a numit "normalitate" şi să existe "o separaţie autentică" a puterilor în stat. "Cred că avem nevoie (...) să ducem aceste chestiuni până la capăt. Adică acest demers, dacă vreţi să-i spuneţi luptă - poate nu e incorect -, trebuie dus până la capăt, în aşa fel încât să revenim la normalitate, însemnând ca instituţiile să fie puse, fiecare, la locul lor adevărat. Să existe o separaţie autentică a puterilor în stat, să existe o independenţă reală a judecătorilor. Sigur că în acest sens e foarte mult de lucru, e foarte multă nevoie de a aduce la suprafaţă toată această zgură, tot acest gunoi care s-a adunat şi care este, probabil, undeva pus sub preş", a afirmat Tăriceanu. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu