Tariceanu: Am discutat cu UDMR si alte chestiuni, nu doar cele legate de drepturile minoritatilor

Postat la: 19.06.2017 21:15

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, luni, că la discuţiile cu UDMR au fost dezbătute şi alte chestiuni, nu doar subiecte legate de drepturile minorităţilor. "Există un acord de colaborare parlamentară cu UDMR. În acel acord de colaborare parlamentară o să găsiţi lucrurile pe care le-am stabilit cu ei încă de anul trecut şi care şi-au urmat un curs firesc. Şi am discutat şi despre aceste lucruri. Dar am discutat nu numai despre aceste lucruri, ci de o serie de alte chestiuni care ţin, dacă vreţi, nu de problemele legate de drepturile minorităţilor (...) Am discutat (...) o iniţiativă legislativă a lor şi anume transpunerea directivei europene cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi celelalte lucruri legate de derularea proceselor în aşa fel încât să existe o protecţie minimă a celor care sunt implicaţi în acţiunile din justiţie, chestiunile legate de răspunderea magistraţilor la care au şi ei, ca şi noi, un interes normal şi legitim", a declarat Tăriceanu, întrebat dacă adoptarea, luni, a unor rapoarte favorabile la iniţiative legislative ale UDMR în comisii ale Senatului are legătură cu negocierile politice, anunţă Agerpres.

El a adăugat că a aflat "parţial" de la cei de la UDMR cum se va poziţiona Uniunea la moţiunea de cenzură. "Ei vor avea şedinţa grupurilor parlamentare miercuri când vor decide acest lucru. (...) Nu ne-au spus pentru că atunci nu ar mai avea niciun rost să reunească grupurile parlamentare să decidă", a explicat preşedintele Senatului.

Legat de prezenţa în sală a parlamentarilor UDMR la moţiunea de cenzură pentru a asigura cvorumul, Tăriceanu a spus că nu a discutat acest aspect. "Nu i-am întrebat aşa ceva pentru că nu stăm să îi luăm să facem anchetă, nu sunt procuror", a afirmat preşedintele Senatului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu