Starea Uniunii Europene - Romania, menționata in discursul Ursulei von der Leyen

Postat la: 16.09.2020 13:48

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat miercuri, în "Discursul despre Starea Uniunii", pentru intensificarea solidarităţii la nivel comunitar, prezentând priorităţile politice şi economice ale Blocului comunitar, notează Mediafax.

"În ultimele şase luni, europenii au arătat cât de puternic este spiritul uman", a afirmat preşedintele Comisiei Europene la începutul discursului din Parlamentul European.

Pandemia "a schimbat modul în care ne comportăm şi comunicăm (...). Ne-a arătat cât de fragilă este comunitatea noastră de valori şi cât de rapid poate fi pusă sub semnul întrebării în lume şi chiar aici, în Uniunea Europeană. Dar lumea vrea să depăşim această situaţie a coronavirusului, să depăşim această fragilitate, această incertitudine. Oamenii sunt gata de schimbare, sunt pregătiţi să meargă mai departe. Iar acesta este un moment al Europei. Este momentul ca Europa să deschidă drumul de la această fragilitate spre o nouă vitalitate", a subliniat Ursula von der Leyen.

"Programul Noua Generaţie UE reprezintă o oportunitate de a face posibile schimbările prin planificare, nu prin dezastru ori prin dictate ale altora din lume. Este o oportunitate de a deveni mai puternici prin crearea de oportunităţi pentru lumea de mâine şi nu doar de a construi planuri de urgenţă pentru lumea de ieri", a explicat preşedintele Comisiei Europene.

Doliu în familia lui Bill Gates: Am avut mult timp să reflectăm cât de norocoși am fost să-l avem alături de noi atâția ani

SOLIDARITATE ŞI RELANSARE ECONOMICĂ

"Principala noastră prioritate este să trecem de această criză. Datorită modelului nostru unic al economiei sociale de piaţă, Europa poate face acest lucru. Economia umană ne protejează de riscurile majore - boli, dezastre, şomaj şi sărăcie. Ne oferă stabilitate şi ne ajută să absorbim mai bine şocurile. Ne creează oportunităţi şi prosperitate prin promovarea inovaţiei, a creşterii economice şi competiţiei corecte. Nu au fost niciodată mai importante ca acum promisiunile protecţiei durabile, stabilităţii şi oportunităţilor", a subliniat Ursula von der Leyen.

"În ultimele şase luni, sistemele noastre medicale şi angajaţii au făcut miracole. Fiecare ţară a depus eforturi pentru propriii cetăţeni. Iar Europa s-a descurcat mai bine împreună decât în alte situaţii. (...) Mecanismul de Protecţie Civilă a asigurat un sistem prin care medici din România au putut trata pacienţi din Italia, iar Letonia le-a putut trimite măşti vecinilor baltici. (...) Pentru mine, este foarte clar că trebuie să construim un sistem european al sănătăţii mai puternic", a precizat preşedintele CE. Ursula von der Leyen a anunţat şi intenţia de înfiinţare a unei agenţii europene de cercetare biomedicală avansată şi dezvoltare.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu