Sportiva Caroline Wozniacki a invins-o cu scorul de 6-3, 6-4, pe Alison Van Uytvanck, locul 52 WTA, in primul tur al Australian Open

Postat la: 14.01.2019 12:48

Daneza Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sportiva belgiană Alison Van Uytvanck, locul 52 WTA, în primul tur al Australian Open, relatează News.ro.

Wozniacki s-a impus după un meci de o oră şi 33 de minute şi va evolua în manşa a doua cu suedeza Johanna Larsson, locul 77 WTA.

Australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 15, s-a impus, cu 6-2, 6-2, în meciul cu Luksika Kumkhum din Thailanda, locul 67 WTA. Barty a jucat doar 57 de minute în primul tur.

În faza următoare, ea va evolua cu Yafan Wang, locul 65 WTA.

Şi americanca Sloane Stephens, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a trecut uşor, în 67 de minute, de primul meci, după 6-4, 6-2, cu compatrioata ei Taylor Townsend, locul 94 WTA.

Citește și: Irina Begu s-a calificat în manşa a doua a Australian Open, după ce Andrea Petkovic a abandonat meciul

În turul al doilea, Stephens va da piept cu Timea Babos din Ungaria, locul 66 WTA.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu