Sorin Ovidiu Vintu a EXPLODAT la adresa SRI: 'Paduchelnița care infestat aproape tot'

Postat la: 18.05.2019 04:40

Ieșire incendiară a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la adresa Serviciului Român de Informații. Vîntu cataloghează instituția ca fiind o păduchelniță care a infestat tot și de sub care România nu mai are scăpare.

Citește și: Bogdan Diaconu a LUAT FOC după scandalul de la Eurovision: 'Cer retragerea României din acest concurs'

"Sex cu galerie

Am văzut recent filmul "Cercul". Este un film despre pierderea intimității. După ce-l vei vedea îți vei da seama de uriașa valoare a propriei intimități. Vei realiza ce crimă oribilă este ca ea să-ți fie încălcată sau, ferească Dumnezeu, anulată. Îți vei da seama de ce port acest război cu cei care fac asta în țara noastră, fără pic de rușine - securiștii. Iar ei fac asta fiindcă li se permite. Le-o permit politicienii din lașitate, le-o permiteți voi din prostie. Eu nu le permit!

Multă vreme am sperat că statul român se va deștepta, în sfârșit, și va trimite echipaje de deparazitare în păduchelnița care se cheamă SRI. Măcar atât să facă și el, dacă de altceva nu-i capabil - să ne asigure intimitatea. Văzând că nu se întâmplă de la sine, am început să semnalez discret acest lucru politicienilor, unor instituții ale statului, presei, societății civile. Era prea târziu. Păduchelnița reușise deja să dezvolte și să infesteze aproape tot, iar ce n-a putut infesta, a distrus.

Generație, intimitatea ta este unul dintre foarte puținele bunuri pe care le ai. Ea îți asigură individualitatea.

Fără ea ești un nimeni, amestecat într-o mulțime de alți nimeni, monitorizat, controlat, anihilat din punct de vedere al libertății personale. Cu ceea ce află astăzi securiștii despre tine, fără ca tu să le dai voie, te vor șantaja tot restul vieții tale. Lăsându-i să-ți invadeze intimitatea nu faci altceva decât să te transformi în sluga lor, atunci când ei vor avea chef", scrie Sorin Ovidiu Vîntu pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu