Solicitare de urgența catre premierul Tudose: Interveniți in repatrierea celor 3 surori romance din Fașia Gaza. Mama a intrat in greva foamei

Postat la: 17.07.2017 15:54

Vicepreședintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, i-a solicitat premierului Mihai Tudose să intervină de urgență în chestiunea celor trei surori românce blocate în Fâșia Gaza, în condițiile în care mama fetelor a intrat în greva foamei. Raețchi a afirmat că se impune repatrierea de urgență a celor trei surori:

"Stimate domnule prim-ministru Mihai Tudose,

La începutul lunii iulie am atras atenția ministerului de Externe asupra situației celor trei surori românce blocate în Fâșia Gaza și am solicitat evacuarea lor din zonă, având în vedere situația periculoasă în care se aflau. Inițial, acestea au fost reținute cu forța în Fâșia Gaza, de către tatăl lor, au reușit să părăsească locuința tatălui, dar situația s-a complicat. Precizez faptul că mama fetelor a afirmat că a fost abuzată fizic de mai multe ori de tatăl fetelor și că îi este teamă că s-ar putea ajunge la o crimă.

Citește și: Lagăr de concentrare pe bani publici! Cruzimi fără margini într-un oraș important din România și România riscă sancțiuni usturătoare

Între timp, situația s-a degradat semnificativ și pe fondul lipsei de acțiune a ministerului de Externe, mama fețelor a intrat astăzi în greva foamei. Potrivit unor infomatii prezentate în spațiul public, formalitățile înaintează cu dificultate, iar surorile și mama lor sunt informate vag și nu li se oferă o dată concretă privind repatrierea.

Având în vedere situația actuală de urgență și faptul că sunt elemente care pot conduce la o crimă de onoare, vă rog, domnule prim-ministru, să interveniți rapid în soluționarea acestui caz. Se impune evacuarea de urgență a celor trei surori din Fâșia Gaza, având în vedere pericolul în care acestea se află. Mai mult, din informațiile aflate în spațiul public, deja au fost pregătite documentele românești temporare de călătorie, întreaga procedură trebuie doar să fie grăbită”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de Ovidiu Raețchi.

Citește și: Alarmă de gradul 0! Dezvăluire: care ar fi de fapt planul real al PSD cu taxele și impozite .

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu