Situația se complica la FCSB - La un pas de a fi eliminata la 'masa verde' din Europa League

Postat la: 17.09.2020 11:08

Încă cinci jucători au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus la FCSB, totalul ajunâgnd la nouă fotbalişti şi nouă oficiali, informează gsp.ro. FCSB trebuie să joace, joi, în deplasare, cu Backa Topola (Serbia), în turul al doilea preliminar al Ligii Europa, notează News.ro.

Portarul Andrei Vlad şi jucătorii Ovidiu Popescu, Ionuţ Vînă, Sergiu Buş şi Andrei Pandele sunt ultimii care au contractat virusul. Anterior, au fost testaţi pozitiv Darius Olaru, Florin Tănase, Iulian Cristea şi Andrei Miron.

Din rândul oficialilor au contractat virusul Anton Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic), Horea Codorean (preparator fizic), Sorin Cristof (kinetoterapeut), Bogdan Stoica (analist video), Marius Ianuli (team manager), Mihai Stoica (director sportiv), Ovidiu Kurti (kinoterapeut) şi Marius Popa (antrenor de portari).

Meciul Backa Topola - FCSB va avea loc joi, de la ora 22.00. Echipa română mai are în lot 14 jucători disponibili pentru această partidă. Pentru ca o echipă să poată disputa un joc în cupele europene, are nevoie de 13 fotbalişti în lot, potrivit protocolului UEFA.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu