Sindicaliștii din Poliție DEZUMFLA marea reforma promisa de Marcel Vela: niciun angajat nu iși va pierde locul de munca

Postat la: 16.01.2020 15:23

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România (FSDPR) "Al I. Cuza" au participat, miercuri, la discuţia pe care ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a avut-o cu liderii organizaţiilor sindicale ale poliţiştilor, în urma căreia s-a reiterat faptul că niciun angajat al Ministerului Afacerilor Interne nu-şi va pierde locul de muncă, se precizează într-un comunicat al FSDPR remis joi AGERPRES.

Citește și: SHOW la ÎCCJ! Gigi Becali a venit să își ceară reabilitarea: 'Dacă desființează SIIJ, nu mai e de stat în țara asta'

De asemenea, în urma întrevederii a reieşit faptul că se doreşte ca deficitul de personal din domeniu să fie acoperit din mai multe surse, potrivit comunicatului Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România.

Întâlnirea dintre sindicalişti şi ministru pentru identificarea de soluţii în scopul eficientizării activităţii Ministerului Afacerilor Interne a fost organizată la iniţiativa acestuia, precizează FSDPR.

Potrivit organizaţiei sindicale, a fost remarcată disponibilitatea ministrului Afacerilor Interne pentru o comunicare coerentă şi aplicată cu sindicatele poliţiştilor în condiţiile în care demnitarul a propus întâlniri periodice cu reprezentanţii poliţiştilor, într-un Consiliu consultativ sindical, pentru armonizarea tuturor părţilor implicate în modernizarea Ministerului Afacerilor Interne.

Federaţia Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România "Al. I. Cuza" consideră că această primă întâlnire reprezintă un start bun, care oferă condiţiile unui parteneriat real cu ministrul Afacerilor Interne, potrivit comunicatului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu