Simona Halep, tensionata inaintea meciului cu Franta: Numarul 2 WTA a luat toate informatiile despre jocul adversarilor de la Virginia Ruzici

Postat la: 16.04.2019 17:31

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a dezvăluit că a purtat o discuţie cu Virginia Ruzici (64 de ani), managerul său, înaintea confruntării din Fed Cup cu Franţa (21-22 aprilie, la Rouen), potrivit mediafax.

Ruzici a fost pe teren în meciul din 1976, singurul direct contra Franţei şi câştigat de România, iar Halep s-a inspirat de la cea care-i stă alături în carieră: "Virginia a jucat acel meci şi am întrebat-o despre experienţa trăită. Era destul de relaxată în trecut, nu aşa stresată ca noi acum, dar mi-a spus că a fost un sentiment plăcut, iar faptul că joci pentru ţara ta e bine şi îţi dă mai multă energie. A mai spus că din câte ştie îmi place să joc pentru ţară, aşa că va fi bine", a declarat Simona pentru site-ul oficial al Fed Cup.

CITEȘTE ȘI: Minunile micului dejun: Patru efecte uimitoare pe care nu le ştiai

Cu cinci zile înaintea startului, Simona resimte presiunea şi emoţiile, dar abia aşteaptă să stea faţă în faţă cu Caroline Garcia şi celelalte componente ale echipei conduse de Julien Benneteau: "Sunt foarte emoţionată şi aştept cu nerăbdare meciul. Vreau să câştig, vreau să îmi câştig meciurile şi să îmi ajut echipa. Va fi un meci dificil, deoarece sunt adversare dificile şi sunt puternice la dublu, dar vom vedea. Mă voi concentra doar asupra mea pentru moment. Atmosfera din echipă este bună şi vom lupta împreună pentru victorie", a mai punctat racheta numărul unu a României.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu