Scandal de proporții in jurul piramidelor din Egipt: o construcție mamut ar putea distruge 2 piramide celebre

Postat la: 16.09.2020 16:47

Egiptul construieşte două autostrăzi pe platoul piramidelor de lângă Cairo, reluând un proiect suspendat în anii ‘90 din cauza criticilor internaţionale, transmite Reuters.

Citește și: Cristian Tudor Popescu îl DISTRUGE pe Nicușor Dan, după înregistrarea EXPLOZIVĂ: Îmi dă mult de gândit

Marile piramide, principala destinaţie turistică din Egipt, sunt singurele vestigii rămase din cele şapte minuni ale lumii antice, iar platoul este în patrimoniul UNESCO.

Autostrăzile fac parte printr-un proiect de infrastructură coordonat de armata Egiptului şi susţinut de preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, care construieşte o nouă capitală administrativă pentru a reduce presiunea populaţiei din Cairo, care numără 20 de milioane de oameni.

Autostrada nordică va traversa deşertul la 2,5 kilometri sud de Marile Piramide. Cea din sud va trece între Piramida Step din Saqqara, cea mai veche, şi zona Dahshur, unde se află Piramida Bent şi Piramida Roşie.

Fiecare autostradă va avea aproximativ opt benzi.

Criticii spun că autostrăzile ar putea provoca daune iremediabile unuia dintre cele mai importante situri de patrimoniu ale lumii. Autorităţile afirmă că acestea vor fi construite cu grijă şi vor îmbunătăţi legăturile de transport, conectând noi dezvoltări urbane şi ocolind aglomeraţia centrală din Cairo.

”Drumurile sunt foarte, foarte importante pentru dezvoltare, pentru egipteni, pentru interiorul Egiptului. Să ştiţi că avem grijă de site-urile noastre de antichităţi de pretutindeni în Egipt”, a declarat Mostafa al-Waziri, secretar general al Consiliului Suprem de Antichităţi al Egiptului.

Unii egiptologi şi ecologişti spun că autostrăzile vor perturba integritatea platoului piramidelor, vor asfalta site-uri arheologice neexplorate, vor genera poluare care ar putea coroda monumentele, ar putea produce gunoi şi vor expune la jafuri zonele închise pline de comori arheologice.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu