Romanii din strainatate par IMUNI la coronavirus: Guvernul spune ca doar unul s-a infectat, in ultimele 24 de ore, din cele 4 milioane aflate in diaspora

Postat la: 17.10.2020 13:48

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 6.829 şi cel al deceselor rămâne la 126, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Astfel, conform datelor de la guvern, doar un singur român din străinătate s-ar fi infectat cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Conform unor statistici, în diaspora ar fi peste 4 milioane de români.

Dintre cetăţenii români aflaţi în alte state, 6.829 au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican şi Portugalia.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Potrivit GCS, de la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 16 octombrie, au fost raportate 4.549.993 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia şi Germania.

Citește și: Sorin Grindeanu, ieșire devastatoare: ‘Măsluiesc cifrele. PNL și Klaus Iohannis; vor să se țină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România’ .

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu