Remus Negoi, presedintele USR judetul Constanta: Speram ca turul doi sa fie intre Klaus Iohannis si Dan Barna (galerie foto)

Postat la: 10.11.2019 21:48

La sediul alianței USR Plus din Constanța, rezultatele exit poll s-au urmărit cu sufletul la gură. Iată ce au declarat Remus Negoi, Ramona Dinu, Dumitru Caragheorghe și Sorin Iacob:

Președinte USR județul Constanța, Remus Negoi, a declarat:
„Am urmărit împreună sondajele exit poll la ora 21.00. Suntem uimiți de diferența destul de mare dintre candidatul nostru Dan Barna și Viorica Dăncilă, dar, luăm în calcul mai multe chestiuni: sondajele sunt luate la ora 19.30 și știm cu toții că mobilizarea electoratului nostru este în intervalul în care nu sunt luate voturile în calcul, avem neluate în calcul voturile din diaspora, atât cele desfășurate, cât și cele în desfășurare, cele care vor apărea probabil mâine, în calculul final. Suntem încă optimiști, încă așteptăm rezultatele finale și sperăm ca turul doi să fie între Klaus Iohannis și Dan Barna”.
 
Ramona Dinu, senator de Constanța:
„Mulțumim pentru participarea la vot! Constanța are o medie de participare peste cea națională. De asemenea, în valoarea absolută, Constanța se situează între primele cinci județe din țară. Vedem că este o dorință de schimbare. Dacă astăzi nu am reușit să scriem acea filă nouă de istorie, cu siguranță lucrurile se vor schimba cu prilejul următoarelor alegeri. Putem spune că suntem mulțumiți pentru că deja suntem pe un trend ascendent. Tot mai mulți constănțeni și români își doresc schimbarea pe care o dorim și noi. Sunt treizeci de ani de maturizare socială și deja se culeg roadele”.
 
Dumitru Caragheorghe, președintele USR filiala municipală Constanța:
„Aș dori să mulțumesc colegilor din USR și colegilor de la Plus care au participat la această campanie. Sunt convins că rezultatele prezentate în exit poll nu sunt cele finale. Ne așteptăm la un rezultat mai bun după numărătoarea reală a voturilor  și suntem optimiști în această privință”.

Sorin Iacob, secretar Plus Constanța:
„Mulțumim celor care ne-a acordat votul de încredere! Suntem optimiști că vom obține un scor bun! Mulțumim frumos”

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu