Rafael Nadal s-a calificat in semifinalele turneului ATP Roma

Postat la: 17.05.2019 17:56

Rafael Nadal (Spania; 2 ATP) s-a calificat în semifinalele turneului de la Roma, după ce a dispus de conaționalul său, Fernando Verdasco (38 ATP), scor 6-4; 6-0, după o oră și 39 de minute de joc potrivit news.ro.

Nadal a avut emoții doar în debutul meciului, atunci când adversarul a făcut break și s-a distanțat la 2-0 și 3-1. Multiplul câștigător de la Roland Garros a înregistrat, apoi, două break-uri consecutive și s-a impus cu 6-4. Setul secund nu a avut istoric. Verdasco nu a făcut față asediului lui Nadal, care a închis meciul la 0.

În semifinale, Nadal va juca împotriva grecului Stefanos Tsitsipas (Grecia; 7 ATP). Partida va avea loc sâmbătă, ora de disputare nefiind până în acest moment comunicată.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu