PSD, atac la adresa lui Traian Basescu: PMP trimte la Bruxelles un turnator la Securitate dovedit

Postat la: 14.06.2019 19:08

Deputatul PSD București, Beatrice Tudor, acuză PMP, partid condus de Eugen Tomac, că trimit la Bruxelles un turnător dovedit al Securității, asta după ce CNSAS a scos la iveală datele despre Traian Băsescu, care ar fi turnat sub pseudonimul ”Petrov”.

Citește și: Liderul USR, declarație care naște controverse: Aș vota o lege pentru căsătoria între persoane de același sex

”Am văzut cum un lider PMP își făcea poze, extrem de mândru, la Palatul Cotroceni, cu ocazia semnării pactului inițiat de către președintele Iohannis. Aceasta mi se pare culmea ipocriziei: PMP semnează cu mândrie un pact despre valorile europene ale României, în condițiile în care trimite drept europarlamentar un turnător dovedit al Securității, în persoana fostului președinte Traian Băsescu. Deci, acestea sunt, mai precis, valorile europene ale PMP. Este o demonstrație de ipocrizie și de oportunism politic”, se arată într-un comunicat de presă.

Deputatul PSD critică și limbajul folosit de către deputatul PMP Marius Pașcan referitor la declarațiile recente a premierului Viorica Dăncilă. ”Sunt la fel de șocată de tupeul PMP manifestat la Cotroceni, pe cât sunt de șocată de limbajul folosit de către deputatul Pașcan în cel mai recent comunicat al său împotriva doamnei premier Dăncilă. Cu atât mai descalificabil este gestul domnului Pașcan cu cât acesta este un membru al Comisiei pentru Cultură. Termenii comunicatului de presă, dintre care unii nu pot fi reproduși din motive de decență și igienă a limbajului, nu doar că îl descalifică pe domnul Pașcan, ca deputat, dar îl condamnă și ca un bărbat frustrat și violent, cel puțin la nivel de limbaj. Consider că domnul Pașcan îi este dator cu scuze publice doamnei premier Dăncilă”, a adăugat Beatrice Tudor.

Pe 29 mai, Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat la Secția Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu.

În acțiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI și MApN.

În replică fostul președinte Traian Băsescu a declarat, pe 6 iunie, că „garantează” că nu are cum să piardă procesul cu CNSAS, care a cerut instanței să constate calitatea sa de colaborator al Securității. ”Sunt acuzații fabricate pe lucruri incomplet luate în analiză”, a mai spus el.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu