Proiectul intitulat EnescuTube reunește o serie de videoclipuri despre lucrarile lui George Enescu

Postat la: 16.10.2020 17:59

Proiectul intitulat "EnescuTube" imaginează posibilitatea realizării unei serii de videoclipuri despre lucrările lui George Enescu, concepute, comentate şi explicate de compozitorul Dan Dediu, potrivit news.ro.

Potrivit specialiştilor de la Muzeul Naţional "George Enescu", "este evident faptul că în câteva minute nu se poate explica sau comenta de la cap la coadă o lucrare muzicală şi nici nu se pot oferi suficiente detalii pentru a cunoaşte acea lucrare în profunzime. Mai mult, specificul mediului audio-vizual nici nu încurajează o asemenea abordare. Drept urmare, strategia care trebuie aleasă pentru realizarea seriei de videoclipuri va ţine de transversalitate şi imprevizibilitate, şi nu de unidirecţionalitate şi previzibilitate".

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Primul episod este consacrat Octuorului op.7.

Prin acest demers, "se poate trezi apetitul ascultătorului pentru o audiţie activă a lucrărilor respective, reliefându-se aspecte diverse, de la biografie la analiză, de la percepţie la anecdotă, atrăgându-i-se atenţia spectatorului şi asupra câtorva elemente, bine alese şi formulate, ce trebuie urmărite în timpul audiţiei lucrării comentate".

De aceea, adecvată acestui proiect va fi strategia pe care o vom putea numi regizarea şi orientarea audiţiei, ea fiind dezvoltată în cadrul unui format cadru. Astfel, se vor putea oferi câteva idei de pornire asupra lucrărilor enesciene şi se va putea asigura un tampon intuitiv-perceptiv prin exemplificări scurte la pian ale amfitrionului, urmate apoi de pasaje filmate din partitură, peste care vor fi suprapuse înregistrări audio cu exact fragmentele respective.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu