Progresul 2005 ataca Liga 3: Formatia a pus ochii pe Ifeanyi Emeghara, care a jucat pentru FCSB, si Benjamin Onwuachi, fosta speranta a lui Juve

Postat la: 16.04.2019 20:56

Progresul 2005 pregăteşte lovituri de senzaţie pe piaţa transferurilor, cu care să atace play-off-ul de promovare în Liga 3, dar şi următorul sezon. Clubul din Bucureşti este în negocieri cu Ifeanyi Emeghara (35 de ani) şi Benjamin Onwuachi (35 de ani), potrivit mediafax.

”Suntem în discuţii avansate pentru aducerea şi legitimarea lui Ifeanyi Emeghara şi Benjamin Onwuachi. Mutările acestea nu reprezintă un efort pentru play-off neapărat, ci o strategie pe o perioadă mai lungă. Cei doi se ocupă de două şcoli de fotbal în Nigeria în acest moment. Pentru viitorul apropiat ne dorim să începem şi noi acest proiect de juniori în condiţii normale, chiar şi printr-o colaborare cu Eme şi Benji”, a declarat Andrei Rusu, oficial al clubului, pentru Gsp.

Citește și: Lege cu dedicație pentru Liviu Dragnea? Parlamentul a adoptat-o azi – Opoziția a ieșit imediat la atac

Emeghara este un fundaş stânga care a evoluat 7 ani în România, la FCSB şi Poli Timişoara. Va avea nevoie de o lungă perioadă de pregătire, el fiind liber de contract din 2013, după ce şi-a reziliat contractul cu FK Qabala. Cea mai importantă performanţă din cariera sa a fost bifată în 2011, când a cucerit Cupa României cu FCSB.

Citește și: Cine e procurorul DNA acuzat că a făcut scrum dosarul lui Liviu Dragnea și ce avere are

Onwuachi evoluează pe postul de atacant, iar la începuturile sale în fotbal era văzut un tânăr cu potenţial. De altfel, în 2003 era remarcat de scouterii lui Juventus, fiind luat în lotul U19 al torinezilor. A prins un meci şi pentru prima echipă a italienilor şi a marcat un gol. În anii următori, nu a mai dat randament şi, după mai multe împrumuturi, a fost cedat definitiv la Standard Liege. Atacantul nigerian şi-a trecut şi el în C.V. o echipă românească, Oţelul Galaţi, pentru care a jucat câteva luni în 2014.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu