Procedura de selectie a Comisiei Europene pentru un Grup de Experti la nivel inalt pe tema stirilor false

Postat la: 07.12.2017 21:55

Comisia Europeană a lansat procedura de selecţie pentru membrii unui Grup de Experţi la nivel înalt care urmează să fie format pe tema ştirilor false, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe. Termenul limită pentru înscriere este luni, 11 decembrie. Din acest Grup de Experţi vor face parte reprezentanţi ai mediului academic, ai organizaţiilor societăţii civile, ai mass-media şi ai platformelor online.

Grupul va avea misiunea de a consulta Comisia în probleme care apar în contextul distribuirii ştirilor false în media tradiţionale şi pe reţelele de socializare. Experţii vor oferi consultanţă în legătură cu metode de gestionare a consecinţelor sociale şi politice. Între criteriile generale de selecţie se numără competenţă şi experienţă dovedite în domenii relevante, absenţa unor circumstanţe care ar putea genera un conflict de interese, precum şi o bună cunoaştere a limbii engleze, care să permită membrilor participarea activă la discuţii.

Persoanele şi organizaţiile interesate să facă parte din grupul de experţi pot găsi amănunte despre criterii de eligibilitate, activitatea grupului şi formalităţile de înscriere pe site-ul ec.europa.eu, conform news.ro.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu