Procedura de destituire a lui Trump: Dosarul de acuzare a ajuns la Senat, unde procesul va incepe marti

Postat la: 16.01.2020 05:50

Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump a fost transmis oficial miercuri la Senat, unde procesul de destituire a preşedintelui, al treilea din istoria SUA, va începe marţi, relatează AFP.       Miliardarul republican va trebui să răspundă celor două capete de acuzare, abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului, din cauza presiunilor exercitate pentru a convinge Ucraina să deschidă o anchetă asupra lui Joe Biden, potenţialul său rival în alegerile prezidenţiale din noiembrie.       Donald Trump a fost pus sub acuzare pe 18 decembrie de Camera Reprezentanţilor, unde opoziţia democrată este majoritară, în urma unui vot pentru "impeachment" care a urmat cu puţine excepţii liniile de partid.       Aleşii din Camera Reprezentanţilor au aprobat miercuri transferul dosarului la Senat şi nominalizarea a şapte dintre ei pentru rolul de procurori la proces.       Ceva mai târziu, lidera democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a semnat actul de acuzare în cadrul unei ceremonii solemne. "Astăzi intrăm în istorie", a declarat ea.       "Este atât de tragic pentru ţara noastră că acţiunile preşedintele (...) ne-au adus aici", a spus ea cu un zâmbet larg, pentru care a fost imediat criticată de susţinătorii preşedintelui.       Cei şapte aleşi democraţi desemnaţi să reprezinte acuzarea împotriva lui Donald Trump au traversat culoarele Capitoliului, sub escortă, pentru a duce dosarul acuzării la Senat. Republicanii sunt majoritari în Senat cu 53 de locuri din 100 şi Donald Trump ar urma, cel mai probabil, să fie achitat.       La sosirea celor şapte aleşi democraţi, liderul republican al Senatului Mitch McConnell a anunţat că îi va primi a doua zi la prânz pentru a prezenta formal actul acuzării senatorilor.       Şeful Curţii supreme a SUA, John Roberts, desemnat de Constituţie să prezideze procesul, le va cere senatorilor să jure că "vor face dreptate într-un mod imparţial".       "Să sperăm că-şi vor respecta jurământul", a spus Nancy Peolosi.       Procesul va începe "cu adevărat" marţi, a precizat McConnell.       "Este un moment dificil pentru ţara noastră, dar pentru asta părinţii fondatori au creat Senatul. Sunt sigur că această adunare se va putea ridica deasupra gândirii pe termen scurt şi a febrei partizane şi va servi interesele pe termen lung ale naţiunii noastre", a adăugat acest apărător fidel al lui Donald Trump.       Potrivit unui înalt responsabil al administraţiei lui Donald Trump, procesul ar urma să nu dureze mai mult de două săptămâni, ceea ce îi va permite magnatului imobiliarelor să se dedice apoi campaniei electorale pentru realegerea la Casa Albă.       În această perioadă, senatorii vor trebui să asiste la audieri, fără a ieşi din sală şi păstrând tăcerea. Dacă au întrebări pentru părţile implicate, ei trebuie să i le transmită în scris lui John Roberts, care le va citi apoi cu voce tare.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu