Primarul din Mangalia scoate angajații primariei in strada pentru a strange semnaturi in campania sa electorala

Postat la: 17.09.2020 14:31

Primarul din Mangalia, Cristi Radu (foto), totodată candidat pentru al treilea mandat în fruntea administrației locale, încearcă în această campanie electorală să câștige voturi cu o rețetă pe care au mai încercat-o și alți colegi de-ai săi, dar au eșuat, informează Constanta.ro.

Este vorba de promisiunea făcută oamenilor din localitate că dacă va ieși încă o dată primar, va reduce tariful pentru apă, printr-un referendum local.

Și, ca să fie și mai convingător, Cristi Radu a scos funcționarii publici în stradă, dându-le ordin ca până la finalul zilei să aducă 100 de semnături fiecare, în favoarea referendumului pe care dorește să-l inițieze.

Dincolo de manevra vădit electorală, că doar nu suntem guguștiuci, ordinul dat funcționarilor din primărie de a strânge semnături este unul cât se poate de ilegal. Ne aflăm de fapt în situația pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea, pentru că în loc să-și vadă de programul lor, funcționarii sunt trimiși să se ocupe de treburi care nu intră în fișa lor de muncă.

Rețeta nu este una nouă. A mai încercat-o în campania alegerilor parlamentare din 2016, liberalul Robert Boroianu, care a promis că prețul apei în Constanța va fi zero. A ajuns deputat și, evident, nu a inițiat niciun fel de proiect de lege în acest sens.

Dar, probabil, cel mai cunoscut precedent legat de reducerea tarifelor practicate de RAJA îl reprezintă Valentin Vrabie, care a încercat același lucru pe care îl încearcă Cristi Radu, dar a pierdut toate bătăliile cu RAJA în fața instanței.

Tarifele practicate de RAJA sunt calculate pe baza avizului ANRSC și trebuie să acopere costurile de operare, precum și cele de amortizare a investițiilor, ținând cont de nivelul acceptat al ratei de suportabilitate, calculată în condițiile legii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu