Presedintele Trump precizeaza ca trupele americane nu se retrag din Coreea de Sud

Postat la: 14.06.2018 04:55

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu a discutat cu liderul nord-coreean Kim Jong Un despre retragerea trupelor americane din Coreea de Sud şi că nu va avea loc o astfel de retragere. În comentarii făcute pentru televiziunea Fox News la bordul aeronavei prezidenţiale Air Force One, difuzate miercuri şi preluate de Reuters, Trump a afirmat, la întoarcerea din Singapore, că i-ar plăcea să aducă acasă militarii americani din peninsula coreeană, din cauza costurilor. Subiectul nu este de actualitate, dar "la momentul potrivit, va fi", a spus el. După summit-ul americano-nord-coreean de marţi, din Singapore, Trump a anunţat că nu vor mai avea loc manevre militare comune ale Statelor Unite cu Coreea de Sud. Secretarul de stat Mike Pompeo a precizat miercuri că exerciţiile respective vor fi reluate dacă Phenianul nu continuă cu bună-credinţă negocierile de pace. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Daniela Juncu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu