Președintele Consiliului Fiscal AVERTIZEAZA: creșterea pensiilor este foarte riscanta

Postat la: 15.02.2020 11:48

Creşterea punctului de pensii cu 40% este, în condiţiile date, o măsură foarte riscantă, deoarece 2020 „pune sămânţa” pentru 2021, a declarat sâmbătă, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

Citește și: Dacia lansează primul model de autovehicul electric produs în România

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că analizele Consiliului Fiscal privind deficitul bugetar pentru 2020 „se despart” de cifrele avansate de Ministerul Finanţelor Publice.

„În evaluarea noastră, deficitul ar fi 4,6%-4,8% din PIB. Dacă vrem cu adevărat să ţinem lucrurile sub control, va trebui să mişcăm cheltuielile cu asistenţa socială în funcţie de spaţiul fiscal, de posibilităţile pe care le avem. Cei de la Comisia Europeană sunt mai pesimişti, deşi nu există mari diferenţe între valorile noastre pentru deficit şi experţilor Comisiei. Există şi valori interne, economiştii serioşi şi ei au aceste evaluări. Noi trebuie să ne oprim din extravaganţe. La emisiunile de obligaţiuni pe care statul român le emite pe piaţa locală, în moneda naţională, randamentele cerute plasamentelor statului român sunt mai mult decât dublul randamentelor care sunt solicitate statului ungar, statulu polonez, statului ceh, ţări care nu sunt în zona euro, dar care îşi protejează echilibrele interne şi mai ales cele externe”, a spus Dăianu.

Comisia Europeană a emis un raport vineri, prin care s-a declanşat procedura de deficit execesiv în cazul României.

Daniel Dăianu a explicat că, în privina ponderii asistenţei sociale în PIB, aceasta este în jur de 11% din Produsul Intern Brut al României. Dacă punctul de pensie creşte cu 40%, ponderea ar ajunge la 11,6% din PIB, încă inferior nivelului din anii 2009-2010. În peisajul european, 12% din PIB, 11,6%, nu este mult, este un nivel scăzut în raport cu standardele UE.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu