Președintele CJ Arad așteapta primele efecte dupa relaxare - Judetul va fi afectat din cauza aglomeratiei de la frontiera

Postat la: 22.05.2020 19:47

Autorităţile judeţene din Arad se aşteaptă ca aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria, apărută după încetarea stării de urgenţă, să se vadă în numărul de cazuri noi de COVID-19, care ar putea creşte numeric în următoarele zile potrivit Agerpres.

"La sfârşitul acestei săptămâni, cel târziu în prima parte a săptămânii viitoare, ne aşteptăm ca primele efecte ale relaxării de după situaţia de urgenţă să fie vizibile (...) Virusul este încă o prezenţă ameninţătoare. Potrivit specialiştilor, primele semne ale relaxării ar putea apărea în perioada imediat următoare. Îmi doresc să fie cât mai puţini arădeni infectaţi, deşi zeci de mii de oameni au tranzitat din nou judeţul nostru, la ieşirea sau intrarea în Ungaria. Este greu de crezut că trecerea lor nu a avut niciun efect asupra stării de sănătate a arădenilor", a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

El a adăugat că la nivelul Consiliului Judeţean şi al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad există un plan de acţiune, iar dacă va fi necesar, vor fi reactivate spitalele de suport COVID-19.

În ultimele două săptămâni, numărul de îmbolnăviri a scăzut constant în judeţul Arad şi au existat zile în care nu au fost confirmate cazuri noi. În spital mai sunt internate doar 27 de persoane bolnave, iar 250 de paturi rezervate pacienţilor COVID-19 sunt libere.

Până vineri, în judeţ au fost înregistrate 695 de îmbolnăviri şi 76 de decese.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu