Politia Locala Constanta: 170 de amenzi pentru tulburarea ordinii si linistii publice (galerie foto)

Postat la: 15.09.2018 12:09

Direcția Generală Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linisții publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

Astfel, data de 14.09.2018, polițiștii locali care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în următoarele zone: Gară, ICIL, Casa de Cultură, Griviței, Sala Sporturilor, Casa Căsătoriilor, Peninsula, Faleza Cazinoului, Poarta 1 și 2, au aplicat 170 de amenzi contravenționale în valoare totală de 67.700 lei pentru acte de comerț ilicit, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, rascolirea gunoiului din containere, deplasarea cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil,  nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice și alte fapte antisociale care vizează în special menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța.

Tot, în aceeași zi, polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Izvor din cartierul Coiciu au identificat un bărbat în vârsta de 69 de ani, care fusese dat dispărut în data de 12.09.2018.

Având în vedere cele constatate, politiștii locali constănțeni au sesizat Poliția orașului Năvodari care procedase la darea în urmărire a persoanei dispărute și l-au pus la dispoziția unui echipaj al acesteia.

 Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat și în siguranță.
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu