Peste 129.000 de cazuri de infectii respiratorii inregistrate, cu 44 la suta mai multe decat anul trecut

Postat la: 15.02.2018 13:14

Peste 129.000 de cazuri de infecţii respiratorii s-au înregistrat în ultima săptămână, cu 44 la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Au fost confirmate peste o mie de cazuri noi de gripă, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Olt, Braşov, Iaşi, potrivit NEWS.RO.

Citeşte şi: Procurorii, ACUZAŢII dure în scandalul de la DNA: 'Se încearcă DECREDIBILIZAREA instituţiilor judiciare...'

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, joi, că morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută în ultima săptămână, depăşind nivelul minim aşteptat.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 129.165, cu 44% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

”Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, în focare locale (Bucureşti, Constanta, Olt, Braşov, Iaşi) cu tendinţă de extinderea regională şi cazuri sporadice în unele judeţe”, anunţă CNSCBT.

S-au înregistrat la nivel naţional 1.051 cazuri compatibile cu gripa, faţă de 142 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

De asemenea, s-au înregistrat 30 de decese provocate de gripă, ultimul la o femeie de 88 de ani din Bucureşti.

Citeşte şi: Carmen Dan intervine în SCANDALUL scăderii salariilor: Explicaţiile care se vor a DETENSIONA situaţia / VIDEO .

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu