PER, scrisoare deschisa catre Viorica Dancila

Postat la: 14.06.2019 16:59

Dănuț Pop, președintele PER, scrisoare deschisă către premierul României, Viorica Dăncilă. Liderul Ecologiștilor cere ca autostrăzile să fie considerate obiective de securitate națională.

"Stimată doamnă Prim-Ministru,

Partidul Ecologist Român aduce în atenția dumneavoastră că Strategia Națională de Apărare a României pentru perioada 2015-2019 include, între obiectivele naționale de securitate, și asigurarea unui mediu economic performant în plan investițional. Capitolul referitor la amenințări, riscuri și vulnerabilități cuprinde, la secțiunea riscuri, și "nerealizarea obiectivelor de dezvoltare a României". Astfel, având în vedere că de peste 15 ani, printre principalele obiective nerealizate care fac obiectul dezbaterilor politice și la nivelul întregii societăți, se află proiectele de construire a autostrăzilor, Partidul Ecologist Român propune ca acest obiectiv să fie nominalizat între obiectivele de securitate națională și să intre sub incidența agendei CSAT.

Doamnă Prim-Ministru, după cum știți, infrastructura de transport asigură dezvoltarea unei economii competitive, ajutând totodată la dezvoltarea societății. Din pacate, in anii trecuți am vazut cum marile companii internationale au evitat să investească in țara noastră tocmai din considerente de infrastructură precară ori lipsa acesteia. Partidul Ecologist Român consideră că infrastructura de transport reprezintă, așadar, un domeniu mai mult decât prioritar, de care depinde viitorul țarii și al națiunii. Mai mult, ca stat european, România nu poate să nu țină seama de nivelul celorlalte țări la acest capitol, motiv pentru care nu mai poate să nu acționeze responsabil și eficient la nivel național, atât pentru protejarea cetățenilor săi cât și pentru crearea condițiilor unei dezvoltări durabile.

În final, stimată doamnă Viorica Dăncilă, vă cerem să faceți uz de toate prerogativele funcției de Prim- Ministru și să puneți în dezbatere domeniul infrastructurii, de importanță strategică pentru România, în cadrul Consiliului Superior de Apărare al Țării", scrie  Dănuț Pop, președintele PER.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu