Pentagonul taie finanțari importante din Aparare și aloca aproape 4 miliarde de dolari pentru a-i implini visul lui Donald Trump

Postat la: 14.02.2020 15:15

Pentagonul renunţă la achiziţionarea mai multor avioane invizibile pe radar de tip F-35 şi drone, cu scopul de a debloca o sumă suplimentară în valoare de 3,8 miliarde de dolari pentru zidul pe care preşedintele Donald Trump vrea să-l ridice la frontiera cu Mexicul, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ca răspuns la o cerere a Departamentului Securităţii Interne (DHS), secretarul Apărării Mark Esper ”a decis să construiască 177 mile” (285 de kilometri) de zid în apropiere de San Diego, El Centro, Yuma, El Paso şi Del Rio, a anunţat joi reprezentantl Pentagonului însărcinat cu dosarul Bob Salesses.

Esper ”a autorizat utilizarea (sumei de) aproximativ 3,8 miliarde de dolari pentru a răspunde cererii DHS”, a precizat el, potrivit news.ro.

În documente remise anterior Congresului, Pentagonul precizează că aceste fonduri urmează să fie transferate la nivelul de 2,2 miliarde de dolari din liniile bugetului său din 2020 alocate în vederea achziţionării de echipamente pentru Forţele aeriene (US Air Force) şi Marină (US Navy). Restul provine din fonduri prevăzute iniţial în vederea unor operaţiuni externe ale armatei americane în Afganistan, Siria şi Irak.

Citește și: Victor Ponta poveste TERIFIANTĂ cu mama lui, din spitalele românești: M-au sunat la ora 11 noaptea

Această nouă anvelopă ridică la 9,9 miliarde de dolari fondurile alocate din iulie de către Departamentul Apărării zidului pe care Donald Trump a promis să-l ridice la frontiera cu Mexicul în lupta împotriva imigraţiei ilegale.

Trump a promis să construiască un zid de 3.200 de kilometri la frontiera Statelor Unite cu Mexicul - pe cheltuiala Mexicului - în campania sa electorală din 2016. După victoria în alegeri, el a cerut Congresului să-i acorde un buget de aproximativ 25 de miliarde de dolari în vederea finanţării acestui proiect, însă aleşii au respins această solicitare în mai multe rânduri.

Bugetul Pentagonului, care depăşeşte 700 de miliarde de dolari pe an, este alocat unor programe strict definite de către aleşi, la propunerea Executivului. Însă Pentagonul dispune de aproximativ de fonduri aflate la discreţia sa în valoare de şase miliarde de dolari, care pot fi reprogramate, cu condiţia ca ele să fie alocate unor programe ”urgente”.

ZIDUL ”PRIORITAR”

Or Esper a apreciat că această construire a zidului este ”prioritară faţă de echipamente în vederea cărora au fost alocate aceste fonduri”, a anunţat Salesses.

Între echipamentele sacrificate, documentele remise Congresului menţionează avioane invizibile pe radar de tip F-35, drone înarmate de tip MQ-9 "Reaper", avioane cargo de tip C-130J şi avioane de recunoaştere maritimă de tip "Poseidon" P-8.

Salesses nu a exclus ca, la fel ca anul trecut, Pentagonul să folosească fonduri prevăzute în vederea construirii unor clădiri militare - locuinţe, şcoli, hangare, etc. - pentru a finanţa în continuare zidul de la frontieră.

”Ştiu că există discuţii în curs, dar nu s-a luat nicio decizie”, a declarat el.

Un hazard al calendarului sau nu - Casa Albă a prelungit cu un an declararea stării de urgenţă naţională la frontieră, care a justificat anul trecut procedurile de transferare a fondurilor alocate Departamentului Apărării în vederea construirii zidului împotriva imigraţiei.

Statele Unite s-au confruntat în 2019 cu o recrudescenţă a trecerilor clandestine ale frontierei din Mexic, majoritatea locuitori ai Americii Centrale care fug din calea violenţelor şi sărăciei din ţara lor. Aceste afluxuri au antrenat o criză la frontieră, o suprapulare a centrelor de primire şi condiţii sanitare deplorabile.

Reacţia opoziţiei democrate nu s-a lăsat aşteptată.

”Transferul anunţat azi (joi), confirmă încă o dată că preşedintele este obsedat de respectarea unei promisiuni de campanie în detrimentul securităţii noastre naţionale”, a denunţat într-un comunicat preşedintele Comisiei Forţelor armate din Camera Reprezentanţilor Adam Smith.

Puternica asociaţie de apărare a drepturilor civice ACLU a promis să încerce să împiedice din nou la tribunal aceste transferuri de fonduri.

”Numeroase tribunale au decis că Trump nu are dreptul să jefuiască fondurile Apărării pentru zidul său de la frontieră xenofob”, a comentat într-un comunicat un conducător ACLU, Dror Ladin.

”Noi ne vom întoarce în tribunale pentru a bloca aceste transferuri suplimentare care nu au fost autorizate”, a anunţat el.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu