Patru angajati ai Tribunalului Alba au fost confirmati cu noul coronavirus. Activitatea instantei nu este afectata

Postat la: 16.10.2020 18:40

Patru angajaţi ai Tribunalului Alba au fost confirmaţi cu noul coronavirus, fără a fi afectată activitatea instanţei, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Reprezentanţii Tribunalului Alba au precizat că luni un angajat a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19 în urma prezentării la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul SJU Alba Iulia cu simptome de viroză respiratorie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

"Încă din cursul zilei de luni 12.10.2020 au fost anunţaţi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba, a fost declanşată ancheta epidemiologică şi au fost identificaţi contacţii direcţi. Colegii contacţi direcţi cu cel mai mare risc de infectare au rămas în carantină la domiciliu, dintre aceştia 2 au fost confirmaţi pozitiv in cursul zilei de joi. O altă persoană aflată deja în concediu medical a fost confirmată pozitiv tot în cursul zilei de joi şi colegii contacţi direcţi cu cel mai mare risc de infectare au rămas în carantină la domiciliu", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până în prezent niciun alt angajat al instanţei nu a manifestat simptome de infectare.

Vineri, la sfârşitul programului, se va efectua dezinfecţia şi igienizarea generală în toate spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia prin intermediul unei firme specializate.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

"Activitatea instanţei se desfăşoară în continuare în condiţii normale. Începând cu data de 16.10.2020 şi pe întreaga perioadă a stării de alertă, la Tribunalul Alba şi la instanţele din circumscripţia teritorială se introduce munca la domiciliu. Conducerea Tribunalului Alba urmăreşte să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii administrativ judiciare a instanţei şi colaborează îndeaproape cu reprezentanţii DSP Alba urmând toate măsurile recomandate", se mai arată în comunicat.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu