Pasajului Doamna Ghica - Colentina va fi executat de Trustul de Cladiri Metropolitane București - Gabrela Firea a semnat contractul

Postat la: 16.05.2019 19:08

Primarul general, Gabriela Firea, a semnat, joi, contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Doamna Ghica-Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările presupun construirea unui pasaj suprateran peste Șoseaua Colentina, care va costa 28 de milioane de euro potrivit mediafax.

„Contractul presupune proiectarea, care va dura 3 luni de zile și execuția lucrărilor, estimată la 12 luni. Conform studiului de fezabilitate realizat de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București S.A., pasajul va avea câte 2 benzi pe sens", susține Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Costul estimat al lucrărilor se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro, și, potrivit Primăriei Capitalei, proiectul va începe din zona intersecției străzii Doamna Ghica cu Bulevardul Lacul Tei. Accesul spre pasaj va fi reconfigurat, iar partea carosabilă va fi extinsă de la 4 benzi la 6 benzi.

„Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate ținând cont de noua configurație stradală, pentru asigurarea unei circulații fluente. De asemenea, în conformitate cu discuțiile avute cu membrii Comisiei Tehnice de Circulație, s-au păstrat numărul și poziția celor trei stații de autobuz. Trotuarele se vor proiecta pe ambele părți ale arterei și vor avea o lățime de minimum 1.5 metri. Astfel, se va ține cont de caracteristicile funcționale și de intensitatea circulației pietonilor”, se arată în comunicatul PMB.

Reprezentanții Municipalității spun că acest proiect va duce la fluidizarea traficului în zona Doamna Ghica și la reducerea prafului și a noxelor în zonă.

„Avantajele realizării acestui proiect sunt incontestabile: se vor elimina blocajele de trafic din zonă, va crește viteza de circulație și accesibilitatea zonei, se va reduce rata accidentelor prin adoptarea unor măsuri de siguranță, realizarea pasajului având impact și asupra mediului prin reducerea prafului, zgomotului, noxelor, preluarea şi descărcarea apelor pluviale”, mai spun reprezentanții PMB.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu