Partidul lui Erdogan cere anularea scrutinului de la Istanbul

Postat la: 17.04.2019 11:31

Partidul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a depus în mod oficial un recurs prin care cere organizarea unor noi alegeri municopale la Istanbul, unde opoziţia a obţinut o victorie în scrutinul de luna trecută potrivit unor rezultate în continuare provizorii, relatează AFP potrivit news.ro

”Am venit să ne depunem recursul extraordinar prin care cerem anularea alegerilor la municipalitatea metropolitană a Istanbului şi organizarea unui nou scrutin”, a declarat marţi vicepreşedintele Partidul Justiţiei şi Dreptăţii (AKP, islamo-conservator, la putere) Ali Ihsan Yavuz.

Yavuz, care a făcut aceste declaraţii în faţa sediului Înaltului Comitet Electoral (YSK), la Ankara, a justificat acest demers afirmând că scrutinul a fost marcat de ”nereguli” şi a anunţat că AKP a furnizat ”trei valize pline cu documente” care-i susţin acuzaţiile.

Acest recurs extraordinar intervine la mai bine de două săptămâni după scrutinul municipal de la 31 mai şi în contextul în care operaţiuni de renumărare, în curs, la istanbul, sunt pe cale să fie finalizate.

Potrivit rezultatelor provizorii ale acestor alegeri municipale, AKP-ul lui Erdogan s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, însă a suferit înfrângeri usturătoare, pierzând capitala Ankara şi cel mai important oraş din ţară, Istanbulul, pe fondul recesiunii economice.

Refuzând să-şi recunoască înfrângerea la istanbul, Erdogan a denunţat ”nereguli” masive şi comise, în opinia sa, în mod ”organizat”.

AKP susţine că secţii de votare au minimalizat numărul de voturi ibţinute de către candidatul său, fostul premier Binali Yildirim, şi că mai multe mii de de persoane au fost înscrise în mod ilegal în registre electorale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu