Parlamentul European pune la zid Regatul Unit pentru tratamentul la care ii supune pe cetațenii europeni: Amenințarile transmise de la Bruxelles

Postat la: 12.09.2019 23:40

Parlamentul European (PE) denunţă tratamentul aplicat de către Guvernul britanic cetăţenilor europeni din Regatul Unit şi ameninţă că va refuza să ratifice un acord care nu include ”plasa de siguranţă” iralndeză (”backstop”) şi prevederi care leagă regatul de reglementările Uniunii Europene (UE) după Brexit, într-un proiect al unei rezoluţii ce urmează să fie supus la vot săptămâna viitoare, dezvăluie The Guardian, potrivit news.ro.

Acest proiect prezintă o serie de îngrijorări cu privire la comportamentul Guvernului lui Boris Johnson, în contextul în care PE se poate opune prin veto oricărui acord, potrivit ziarului.

În acest proiect de rezoluţie, întocmit de principalele grupuri parlamentare, europenii îşi reiterează nemulţumirea faţă de faptul că Guvernul britanic ”insistă ca plasa de siguranţă să fie scoasă din acordul retragerii, fără să prezinte până acum o propunere aplicabilă juridic care să o înlocuiască”.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

Ei îşi exprimă ”voinţa de a reveni doar la o plasă de siguranţă nord-irlandeză”, ca în propunerea iniţială a UE, respinsă de către guvernul Theresei May drept o ameninţare la adresa integrităţii constiţionale a regatului. Însă PE ”nu-şi va da consimţământul unui acord al retragerii fără plasa de siguranţă”.

Orice acord este necesar să conţină un aranjament de ultim recurs în vederea evitării impunerii unei frontiere dure pe Insula Irlanda şi protejării economiei Irlandei în orice circumstanţe, se arată în document.

Referitor la dorinţa Londrei de a se desprinde de UE pentru a obţine un avantaj competitiv, PE ”se întreabă cât de apropiată poate fi viitoare relaţie economică între Regatul Unit şi Uniunea Europeană”.

Iniţiatorii cer în acest text ca orice acord să conţină prevederi care să garanteze că regatul aderă la un ”nivel înalt de protecţie a mediului, locurilor de muncă şi consumatorilor” şi avertizează că ”orice acord de liber-schimb care nu respectă un asemenea nivel de protecţie nu va fi ratificat de PE”.

Trimisul lui Johnson la UE David Frost a discutat recent cu reprezentanţi ai CE despre intenţia regatului de a renunţa la normele UE.

Însă PE critică cel mai dur abordarea lui Johnson cu privire la tratamentul rezervat cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie şi pe care-l acuză de o înrăutăţire a unei ”atmosfere ostile” deja.

Citește și: Liviu Dragnea, la prima apariție publică după încătușare! Cum arată fostul lider PSD

O creştere puternică a proprţiei cetăţenilor europeni consideraţi neeligibili în vederea obţinerii statului de ”stabilit” a alarmat, în ultimele săptămâni, grupuri de lobby şi eurodeputaţi.

Proporţia persoanelor cărora li s-a acordat statutul de ”prestabilit” - cărora nu li se garantează, astfel, dreptul instalării permanente - a crescut de la 32% în faza testării la 34% în martie, la o lună după lansare, şi la 42% în iulie.

PE îşi exprimă în acest proiect de rezoluţie ”îngrijorarea faţă de implementarea sistemului stabilirii în regat şi de nivelul mare de cereri cărora li se acordă doar statutul de «prestabilit»”.

PE îndeamnă Londra să adopte un sistem ”declarativ”, prinn care Ministerul britanic de Interne să-şi asume responsabilitatea dovedirii faptului că cetăţenii europeni nu au dreptul să se instaleze în mod permanent în ţară.

Ministrul britanic de Interne Priti Patel este criticat în proiect din cauza faptului că a anunţat iniţial încetarea libertăţii circulaţiei începând de la 31 octombrie, urmat de o schimbare a poziţiei după suspendarea Parlamentului britanic şi imposibilitatea adoptării legislaţiei.

PE îşi exprimă în document ”îngrijorarea profundă cu privire la faptul că anunţuri recente contradictorii ale Ministerului britanic de Interne în legătură cu libera circulaţie după 31 octombrie 2019 au generat o incertitudine foarte inutilă în rândul cetăţenilor europeni din regat şi riscul ca aceste anunţuri să exacerbeze mediul ostil faţă de ei şi să le influenţeze negativ capacitatea de a-şi exercita drepturile”.

Parlamentul notează de asemenea ”reacţia puternică”, inclusiv a tribunalelor, faţă de ”decizia de suspendare a Parlamentul britanic până la 14 octombrie, care face mai probabilă posibilitatea retregerii Regatului Unit din UE fără un acord”.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

Însă, ţinând cont de faptul că Parlamentul britanic a obligat Guvernul să ceară o amânare a Brexitului cu trei luni, în cazul în care nu se ajunge la un acord al divorţului, PE anunţă că este deschis unei amânări a ieşirii regatului din Uniune dacă au loc alegeri generale, un al doilea referendum pe tema apartenenţei la UE sau al unei împiedicări a unui Brexit fără acord.

”Parlamentul European are dreptate să fie profund îngrijorat de sistemul statutului stabilirii şi de implemntarea acestuia de mântuială”, a declarat eurodeputata Luisa Porritt, o vicepreşedintă a Partidului Liberal-Democrat (Lib-dem, eurofil).

”Cetăţenii celorlalte 27 de state membre UE continuă să fie supuşi unei incertitudini de netolerat şi să se confrunte cu o atitudine de dispreţ din partea Home Office. Vecinii noştri europeni sunt îndignaţi pe bună dreptate atât din cauza felului în care Guvernul le-a ignorat drepturile, cât şi a aplicării statului de drept”.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu