Papa Francisc, de la Vatican la Mica Roma

Postat la: 17.05.2019 13:23

În plină exercitare cu succes a Preşedinţiei române a Consiliului UE şi la puţin timp după Summit-ul de la Sibiu, România revine în prim-planul internaţional graţie vizitei Papei Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie. Călătoria apostolică este cu atât mai încărcată de semnificaţii cu cât vizează triunghiul simbolic al unităţii româneşti: Bucureşti – Iaşi – Blaj.

Capitalelor Unirii Principatelor la 1859 li se adaugă în pelerinajul pontifical, în chip inspirat, citadela afirmării spiritului românesc din Transilvania - „Mica Romă”, după cum Eminescu numea Blajul Şcolii Ardelene şi al Adunării Naţionale din mai 1848, unde s-a aprins flacăra revoluţiei paşoptiste prin proclamarea românilor ca naţiune de sine stătătoare.

Este a doua vizită în ţara noastră a unui pontif catolic, după ce, în 1999, România a fost primul stat majoritar ortodox în care a păşit vreun papă după schisma de la 1054. La 20 de ani de când Ioan Paul al II-lea numea România „Grădina Maicii Domnului”, Papa Francisc soseşte sub deviza „Să mergem împreună”, în spiritul unităţii creştine pe care o promovează de când a fost ales în fruntea Bisericii Catolice acum şase ani.

„Cât de dificile sunt domolirea animozităţilor şi ieşirea din refuzurile reciproce alimentate de secole!”, exclama Sanctitatea Sa, vara trecută, la Geneva, în patria lui Calvin. Un adevăr pe care l-a putut constata, la începutul acestei luni, în Bulgaria, în condiţiile primirii glaciale rezervate de închistatul cler ortodox local. Căldura cu care a fost, însă, întâmpinat de credincioşii bulgari şi, la Skopje, în oraşul natal al Maicii Tereza, de către cei macedoneni face loc speranţei în triumful spiritului ecumenic.

Într-o lume marcată de război, distrugere şi dezbinare - "o lume obişnuită să respire aerul conflictelor", după cum a descris-o - Papa Francisc se poziţionează consecvent de partea dialogului, pentru construirea unităţii şi a unei lumi a păcii.

Invitat de preşedintele Klaus Iohannis, Sanctitatea Sa va fi primit, în această a 30-a vizită apostolică pe care o efectuează în pontificatul său, şi de către Patriarhul Daniel şi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de înalţii prelaţi catolici.

Momentul culminant al vizitei va fi reprezentat de beatificarea, la Blaj, a celor şapte martiri greco-catolici jertfiţi în temniţele comuniste. Între aceştia se află episcopul Iuliu Hossu, cel care, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918, a dat citire Proclamaţiei de Unire a Transilvaniei cu Regatul României, după care l-a îmbrăţişat pe episcopul ortodox, viitor patriarh, Miron Cristea. Acest gest intrat în istorie, în clipa astrală a destinului românesc, sintetizează spiritul unităţii noastre, bazată pe o dimensiune creştină comună, într-o ţară cu vocaţia toleranţei, ţară care, de-a lungul istoriei, nu a cunoscut războaie religioase ori Inchiziţie.

Să nădăjduim că vizita celei mai luminoase şi curajoase figuri dintre liderii lumii de astăzi, Papa Francisc, va impulsiona cugetele românilor în această direcţie binecuvântată de Dumnezeu: să mergem împreună!

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu