ONU a intrat in criza economica: scenariu alarmist lansat de experți

Postat la: 18.05.2019 06:16

Lipsa de fonduri a ONU pune în pericol activitatea unor comitete de experţi însărcinate cu monitorizarea respectării de către ţările membre a tratatelor internaţionale de apărare a drepturilor omului, au atras atenţia vineri preşedinţii acestor organisme, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

"Deficitele bugetare ale ONU compromit grav munca organelor create în virtutea instrumentelor internaţionale privind drepturile omului", au precizat într-un comunicat cei zece preşedinţie ai acestor comitete.

Există nouă mari tratate internaţionale privind drepturile omului, printre care Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială şi Pactul internaţional pentru drepturile civile şi politice, şi un Protocol Opţional la Convenţia împotriva Torturii.

Aceste instrumente internaţionale au creat comitete de experţi care se reunesc de mai multe ori pe an pentru a examina situaţia în diferite ţări, cum este Comitetul pentru Drepturile Omului. Unele comitete sunt însărcinate să ia poziţie în cazuri speciale, în special în materie de tortură şi de dispariţii forţate.

Însă "în aprilie, preşedinţii a zece organisme au fost informaţi că şase dintre ele riscă puternic să nu îşi poată organiza sesiunile în 2019 din motive financiare", au transmis ei, fără a face precizări asupra reuniunilor ce ar urma să fie suprimate sau amânate.

"Este o consecinţă fără precedent a faptului că unele state membre ale ONU întârzie cu plata contribuţiei" la bugetul Naţiunilor Unite, au adăugat ei.

Preşedinţii celor zece comitete se declară "profund îngrijoraţi de consecinţele anulării unor sesiuni". Ei precizează că au transmis o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, condus de Michelle Bachelet, pentru a le cere "să găsească de urgenţă" o soluţie cu statele membre.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu