Șofer trimis in judecata dupa ce a incercat sa mituiasca politistul care l-a oprit in trafic. Ce suma de bani i-a oferit omului legii

Postat la: 11.02.2019 15:47

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Harghita au finalizat cercetările iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.G, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Potrivit DGA, în fapt, în ziua de 20 decembrie 2018, un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita - Postul de Poliţie Căpâlniţa s-a prezentat la sediul Serviciul Judeţean Anticorupţie Harghita şi a formulat un denunţ împotriva lui R.G. din conţinutul căruia rezulta că, în noaptea de 19/20.12.2018, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-a oprit pe acesta în trafic în timp ce conducea un autovehicul, deşi nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a întocmit dosar penal. La momentul respectiv, R.G. i-a promis poliţistului că îi poate oferi suma de 1.000 de lei pentru a nu-i mai întocmi dosar penal. Ulterior, în dimineaţa zilei de 20 decembrie 2018, R.G. l-a contactat pe poliţist spunându-i că este dispus să-i dea suma de 2.000 de lei pentru a nu mai continua cercetările.

”În aceeaşi zi, R.G. s-a prezentat la sediul Postului de Poliţie Căpâlniţa şi i-a oferit poliţistului denunţător suma de 2000 lei cu scopul de a nu continua cercetările pentru cele două infracţiuni săvârşite anterior, respectiv conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cu această ocazie, procurorul de caz, împreună cu ofiţerii D.G.A - S.J.A. Harghita au procedat la constatarea în flagrant a infracţiunii de dare de mită, iar suspectul R.G. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore” - au transmis anchetatorii.


În cauză, organele de cercetare penală din cadrul D.G.A - S.J.A. Harghita au desfăşurat activităţi de urmărire penală în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu