O mama si bebelusul ei ucisi de uraganul Florence

Postat la: 15.09.2018 10:39

Cel puţin cinci oameni, între care o mamă şi bebeluşul ei, au murit în Carolina de nord din cauza furtunii Florence, informează AGERPRES.

Florence, care a atins vineri ţărmurile statului Carolina de nord din sud-estul SUA, a fost retrogradată vineri după amiaza de la uragan de categoria 1 la furtună tropicală şi se îndrepta încet către Carolina de sud.

O mamă şi bebeluşul şi-au pierdut viaţa vineri după amiaza în localitatea Wilmington după ce peste casa lor a căzut un copac, a indicat poliţia locală. Tatăl a fost şi el rănit, fiind transportat la spital.

În oraşul Hampstead, o ambulanţă a încercat să ajungă vineri dimineaţa la o femeie care suferise un stop cardiac, dar a ajuns prea târziu din cauză că drumul era blocat de copacii căzuţi.

A patra persoană ucisă până acum de Florence este un bărbat din districtul Lenoir care lucra un generator. În acelaşi district, un alt bărbat a murit vineri dimineaţa după ce a ieşit din casă pentru a vedea ce fac câinii, iar familia sa crede că tot vântul adus de furtună s-a aflat la originea decesului, au menţionat responsabili ai serviciilor de salvare. 


Sursă foto: AGERPRES 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu