Numarul deceselor din cauza gripei a crescut: Școala incepe, risc de epidemie. Specialistii fac apel la parinti

Postat la: 13.01.2019 21:48

Gripa a ucis 7 oameni în acest sezon.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat azi numărul deceselor. Ultima victimă este un bărbat de 69 de ani din Prahova, scrie digi24.ro. 

Azi noapte a murit, tot răpus de gripă, şi un băieţel de 11 luni din Ilfov. Era internat de 4 zile, nu putea respira, era intubat, iar azi noapte a cedat. Toţi cei 7 decedaţi erau nevaccinaţi. Situaţia este alarmantă deja. Iar de mâine încolo poate deveni critică.

E final de vacanţă pentru 3 milioane de copii. Mâine, şcolile şi grădiniţele se umplu din nou cu elevi şi virusuri gripale, avertizează medicii. Specialiştii fac din nou apel la părinţi să depăşească etapa scepticismului şi să îşi ducă copiii la vaccinare.

Dr. Mihai Craiu avertizează: „O să fie un număr mai mare de copii bolnavi odată cu începerea școlilor”

Peste 53.000 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii în ultima săptămână. Camerele de gardă sunt pline cu părinţi care aşteaptă, la capătul răbdării, cu cei mici în braţe. Se tem că odată orele de aşteptare în spital să le aducă micuţilor nu doar vindecarea, ci şi alte boli, aduse de colegii de suferinţă sau aciuate deja în saloane. Valul de viroze pare de neoprit. Pare de necrezur, însă toate suferinţele ar putea fi evitate atât de simplu.

Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase: Vaccinarea care se poate face şi e cea mai bună măsură de a preveni. Nu înseamnă că sută la sută nu voi face gripă, dar am şanse mari să nu fac şi dacă totuşi fac, să fie o formă uşoară.

Mai sunt câteva reguli de care copiii şi adulţii deopotrivă trebuie să ţină cont. Spăltul mâinilor cu apă şi săpun, ori de câte ori este nevoie, ajută mai mult decât s-ar putea crede. Copiii mai trebuie învăţaţi şi să ducă un serveţel la gură atunci când strănută sau tuşesc. Odată reîntorşi în colectivitate, cei mici sunt cel mai expuşi îmbolnăvirilor.

O simplă infecţie respiratorie se poate agrava dacă nu este depistată la timp şitratată corespunzător. Sub nicio formă medicamentele nu trebuie administrate fără recomandarea unui medic.

Sorina Pintea, ministrul sănătăţii: Părinţii trebuie să se prezinte la medicul de familie cu copiii. Să nu trimită în colectivitate copiii bolnavi pentru evident evitarea creşterii numărul de îmbolnăviri. De asemenea, o importanţă majoră o reprezintă Triajul efectuat de către cadrele didactice la clasă, la primele ore de curs.

Anul acesta 7 oameni au murit din cauza gripei în România.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu