Noaptea Muzeelor. Politistii si jandarmii vor asigura masurile de ordine

Postat la: 20.05.2017 10:40

La acest sfârșit de săptămână, peste 3.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, pentru a asigura la nivel național, ordinea și siguranța publică.
 
 Având în vedere că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 45 de orașe din țară se desfășoară, cea de-a  XIII-a ediție a manifestării “Noaptea Muzeelor”, la care peste 250 de obiective culturale din întreaga țară își vor deschide porțile, o atenție deosebită va fi acordată zonelor în care există aglomerări de persoane, în stațiile și pe liniile mijloacelor de transport care duc către muzeele deschise.
  
În București, efectivele de ordinea publică vor fi suplimentate, în condițiile în care, în acest sfârșit de săptămână, vor avea loc mai multe manifestări publice la care se așteaptă un număr mare de persoane. De asemenea, echipajele de poliție rutieră vor asigura fluidizarea traficului și vor informa conducătorii auto asupra restricțiilor de circulație, recomandând, totodată,  rute ocolitoare.
 
Ministerul Afacerilor Interne vă invită astăzi, începând cu ora 17.00, să vizitați Foișorul de Foc din București, unde veți putea cunoaște mai multe despre istoria pompierilor și unde veți fi întâmpinați de Fanfara militară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
 
 Muzeul Poliţiei Române participă şi anul acesta la programul cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la a XIII-a ediţie. Între orele 18.00-24.00, intrarea la muzeul din Târgovişte, strada Calea Domnească, nr. 187, va fi gratuită.
 
Muzeul Casa Coconilor a fost amenajat într-o clădire monument istoric, cu mare valoare artistică şi istorică, construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu, pentru copiii domnitorului, şi refăcută în stil neoclasic, între anii 1867 şi 1893, cu ocazia construirii Prefecturii.
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu